Alba: Tabără de resocializare la Luncile Prigoanei pentru 70 de minori delincvenţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

70 de minori delincvenţi proveniţi din centrele de reeducare Buziaş (Timiş), Târgu Ocna (Bacău) şi Găeşti (Dâmboviţa), alături de 30 de copii cu rezultate bune la învăţătură din Bucureşti şi din judeţul Alba, participă în perioada 17-25 august la o tabără tematică în Munţii Şureanu, pe teritoriul judeţului Alba.

Acţiunea se desfăşoară sub genericul „Expediţie în Carpaţi” şi face parte dintr-un program complex de resocializare a acestor copii.
 
Programul organizat de Ministerul Educaţiei şi Ministerul Justiţiei în colaborare cu Consiliul Judeţean Alba şi Fundaţia Jojo din Bucureşti a ajuns la cea de-a patra ediţie şi a cuprins în anii trecuţi tabere în  Parcul Naţional Grădiştea de Munte (Hunedoara), Gîrda de Sus (Alba) şi Roica (Alba).

Vizite la obiective turistice

Anul acesta copiii se vor afla din nou în judeţul Alba fiind cazaţi, pentru al doilea an consecutiv, la Tabăra Sportivă de la Luncile Prigoanei. Programul lor, va cuprinde vizitarea mai multor obiective religioase, turistice şi culturale, dar şi participarea la acţiuni socio-educative, de ecologie sau de refacere a unor trasee turistice. Astfel, copiii vor putea vizita Mânăstirea Oaşa, barajele de la Oaşa şi Tău, şi alte obiective din această zonă. Tabăra se va încheia cu o vizită la cetăţile dacice din Munţii Orăştiei.

Acţiunile de ecologizare, refacere şi marcare întreprinse pe perioada taberei vor viza traseele turistice din zona Şureanu, respectiv: Cabana Şureanu – Vârful lui Pătru, Cabana Şureanu – Dealul Negru, Cabana Şureanu – Vârful Cindrel, Cabana Şureanu – Mânăstirea Oaşa.

Cel mai important obiectiv al acestui proiect este coagularea unei relaţii între cele două categorii de minori. Copiii de la centrele de reeducare realizează astfel că pot avea şansa să aibă şi alt drum în viaţă decât cel al infracţionalităţii.


Mai multe pentru tine:
Alexandru Ciucu, gest de milioane față de Alina Sorescu, la trei zile după ce a fost filmat cu noua iubită. Ce cadou i-a luat, în semn de împăcare: „Aduc mereu bucurie ...”
Coșmarurile care îi duc în pragul disperării pe mulți români. „M-am mutat, a fost insuportabil”
A fost directoare de bancă, dar a renunțat la job pentru un scop nobil. Irina Bogdan: „Trebuie să ne păstrăm copiii în țară“
Cât de sănătos este să renunți la lift și să urci scările. Poate reduce riscul bolilor cardiovasculare și chiar cel al unui deces prematur
Adevărul despre Moscova lui Putin, dezvăluit de un vlogger român din Rusia. „Vă spun după 20 de ani de trai aici“ VIDEO
Antrenorul de minți. Șahistul Flavius Mihailiuc învață copiii să judece corect: „Sunt abilități care le va trebui în viață“
Taiwanul raportează activitate militară chineză după ce Blinken a părăsit Beijingul
Andreea Marin, apariție ravisantă la Gala «Nu există nu se poate». A slăbit atât de mult încât zici că are 20 de ani, iar rochia cu crăpătură i-a venit perfect: „Ar trebui să îmi țin mai în frâu inima”
Un medic, triatlonist la 83 de ani, împărtășește reţeta sănătăţii sale: patru principii-cheie ale dietei
Oana Zăvoranu sare la gâtul Adelei Popescu! Ce a enervat-o la culme la soția lui Radu Vâlcan: „Când o vedeți pe distinsa pe undeva că se rupe în figuri...”
Țara unde românii au un salariu de 5.000 de euro pe lună. Ce spune Daniel, stabilit de mai bine de 30 de ani: „Există un mit, când vorbim de salariu"