Alba: Pacient refuzat la spitalul din Sebeş pentru că „avea faţă de drogat“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tatăl unui tânăr de 22 de ani din Sebeş  a reclamat la Colegiul Medicilor refuzul doctorului de gardă de la spitalul din oraş de a-i consulta băiatul. Constantin Ciocea susţine că a primit două calmante în aceeaşi zi, fără să fie consultat de medicul de gardă. Tânărul a fost internat după mai bine de 24 de ore la secţia de boli infecţioase.

Citiţi şi: Medicul din Sebeş care l-a făcut „drogat“ pe un tânăr are antecedente în relaţiile cu pacienţii

Constantin Ciocea din Sebeş s-a prezentat la secţia de primiri urgenţe a Spitalului orăşenesc în dimineaţa zilei de 23 ianuarie, pentru că avea o stare generală proastă. „Am apelat la doi prieteni să mă ducă la secţia de Urgenţă a Spitalului din Sebeş.

Am avut parte de o primire la care nici măcar nu mă gândeam că ar fi posibilă într-un spital de stat. Din start medicul de gardă, Nicolae Stanciu, mi-a spus că n-am ce căuta acolo, pentru că am faţă de drogat“, a declarat Constantin Ciocea.

De două ori într-o zi la Urgenţă

Tânărul povesteşte că starea de sănătate se înrăutăţea de la un moment la altul şi a insistat pe lângă medic să îl consulte. „Refuzul medicului m-a şocat, mai ales că nu era aglomeraţie la Urgenţă. Eu am insistat că mă simt rău, însă medicul a spus că nu mă poate consulta fără dovadă de asigurat, asta în condiţiile în care era o zi de duminică. În cele din urmă mi-a administrat un calmant, fără să mă consulte“, a mai adăugat tânărul care s-a prezentat la Urgenţă.

Constantin Ciocea spune că s-a întors acasă, numai că seara a fost nevoit să facă drum întors la aceeaşi unitate medicală. „Nu mi-a mai spus că am faţă de drogat, ci pe un ton răstit «ce caută ăsta aici».  Nici vorbă de consult, în cele din urmă mi-a mai dat un calmant şi cu asta basta“, a  mai spus tânărul care s-a prezentat de două ori în aceeaşi zi la medicul de gardă.

Medicul acuzat se apără

„Când s-a prezentat la noi avea un comportament ciudat, ca şi când ar fi consumat ceva substanţe interzise, dar nu l-am jignit.  Eu consider că mi-am făcut datoria de medic profesionist, l-am tratat domneşte. L-am consultat de două ori în aceeaşi zi şi am apreciat că nu este o urgenţă medicală, ca atare nu l-am internat, dar i-am spus să vină a doua zi să facem o ecografie şi alte analize medicale şi acte doveditoare că este asigurat. La mine nu s-a mai prezentat luni cu dovada“, a apreciat Nicole Stanciu, medicul de gardă care l-a consultat pe tânăr.



Internat cu hepatită B

Îngrijoraţi părinţii băiatului au sunat medicul de familie care i-a îndrumat spre secţia de boli infecţioase. Tânărul a fost internat aici, în cursul zilei de luni, 24 ianuarie. „Tânărul a fost diagnosticat cu hepatită de tip B, este internat de luni la infecţioase, i s-au făcut analizele necesare, este sub tratament, iar starea lui s-a îmbunătăţit“, a precizat Felician Stanciu, manager al Spitalului din Sebeş. Tatăl pacientului a recalamat comportamentul medicului de gardă atât  la conducerea spitalului cât şi la Colegiul Medicilor.

„Nu putem să luăm o decizie trebuie să ascultăm ce spune şi medicul de gardă, asistentele care au fost de faţă, să vedem cum a fost tratat tânărul, abia pe urmă ne pronunţăm“, a completat Felician Stanciu.

„Comisia de disciplină va analiza plângerea depusă de tatăl tânărului care s-a prezentat la secţia de urgenţă din Sebeş. O să vorbim şi cu medicul Nicolae Stanciu, vom analiza şi registrul medical şi vom decide măsurile ce se impun “, a explicat medicul Gheorghe Vieru, preşedintele Colegiului Medicilor Alba.

Mai multe pentru tine:
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Eclipsa solară din 21 septembrie 2025 deschide un nou capitol pentru fiecare semn zodiacal
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Inelul de oțel. Funeraliile lui Charlie Kirk, sub cel mai înalt nivel de securitate din SUA: Serviciile secrete mobilizează „toate resursele”
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
George Simion acuză Chișinăul că a eliminat partidele unioniste din alegeri. „Maia Sandu a cam curățat tot”