Alba Iulia: Zăpadă de 10 cm la Arieşeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alba Iulia: Zăpadă de 10 cm la Arieşeni

Frigul şi viscolul a pus stăpânire pe judeţul Alba. În ultimele 24 de ore s-au înregistrat precipitaţii sub formă de ploi, lapoviţă şi ninsoare pe întreg teritoriul judeţului.

La Arieşeni stratul de zăpadă măsura, în această dimineaţă, 10 cm. Zăpada şi-a făcut apariţia în toată zona montană a judeţului Alba. Potrivit Serviciului de Gospodărire a Apelor Alba în intervalul 14 octombrie, ora 06.00 - 15 octombrie, ora 12.00, temperaturile vor scădea şi mai mult până la -4 grade Celsius, iar maximele nu vor depăşi 8 grade Celsius.

 Vremea va fi deosebit de rece pentru această perioadă a anului în toată ţara. În judeţul Alba precipitaţiile sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare, în general moderate cantitativ, vor continua, iar vântul va mai avea intensificări locale, cu viteze de până la 60 km/h. În cea mai mare parte a zonei montane vor fi ninsori viscolite şi local stratul de zăpadă va deveni consistent.

Mai multe pentru tine:
În ce trebuie să fierbi sarmalele pentru a le da un gust unic. Ce se face cu carnea de două ori? Rețeta lui Păstorel Teodoreanu
Dorințele lui Fuego, la 49 de ani! Ce se întâmpla cu mama artistului când a fost aniversat pe scena Festivalului Mamaia: „Vreau minte pe umeri”
Puțini șoferi știu. Cu cât se poate depăși viteza legală fără sancțiuni
Vestigii din perioada apogeului Imperiului Roman, descoperite în Republica Moldova
De ce unii pacienți așteaptă cu orele în UPU, iar alții sunt preluați prioritar. „Nu aveam bani de taxi și cu sacoșele nu puteam să vin”
Bărbații care au resentimente față de soțiile lor obișnuiesc să facă aceste 11 lucruri acasă
Ce se întâmplă cu preotul homosexual de la Schitul Stânișoara care s-a filmat scandalos cu „iubi”. Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților explică rolul lui în biserică
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Divorț iminent pentru Prințul Harry? Presa speculează că Meghan Markle ar avea un copil din flori
Țara pe care trebuie s-o eviți. Unde să nu mergi în vacanță: „Am stat o noapte și apoi am plecat”
Operațiunea „Speranța”. Cum a reușit Donald Trump să planteze în societatea ucraineană iluzia periculoasă a unui final apropiat al războiului