Alba Iulia şi sarea Transilvaniei. Rolul jucat de portul de pe râul Mureş în livrarea sării spre centrul Europei
0La Alba Iulia, în zona cartierului Paroş, a funcţionat în trecut un port pe râul Mureş cu rol important în transportul sării înspre centrul Europei, cel puţin în Evul Mediu şi epoca modernă.
Încă din epoca romană, dar mai cu seamă începând cu Evul Mediu, aşezarea de la Alba Iulia îşi poate revendica şi statutul de port la râul Mureş, ce se va regăsi în denumirea cartierului Partoş, care derivă din latinescul portus = „port”. Importanţa activităţile legate de depozitarea şi transportul sării i-au conferit chiar denumirea de Portul de Sare, Salz Porto ori Salis Porto.
Descoperirea „ţării de dincolo de păduri” de către maghiarii stabiliţi în Câmpia Panonică şi anihilarea Bălgradului a însemnat şi accesul la sarea intracarpatică şi începutul unui război continuu pentru cucerirea acestor bogate teritorii. În secolul al XI-lea, voievodul Ahtum vămuia deja plutele cu sare care coborau pe Mureş, până la Tisa. Ulterior, în secolele XII-XV, regii Ungariei vor emite constant documente privitoare la exploatarea şi la transportul pe râurile consacrate (Mureş şi Someş), dar şi la obligaţiile privitoare la darea sării, emiţând numeroase privilegii pe seama bisericii sau a unor ordine religioase, precum cel al cavalerilor teutoni. O serie de privilegii privesc în mod direct Alba Iulia, care primeşte venitul ocnelor de la Turda, fie o parte din veniturile vămii de la Vinţu de Jos.
Hartă din anul 1820 cu depozitele de sare din Alba Iulia (Partoş) aflate la maximul dezvoltării lor
Sarea extrasă din ocnele Transilvaniei era tăiată în blocuri şi îmbarcată pe plute şi corăbii (sarea de luntre) sau era încărcată sub formă de bolovani în căruţe. În cursul Evului Mediu, la Alba Iulia sunt cunoscute mai multe sărării, practic depozite de sare. Un depozit de sare important este şi cel de la Oarda, moşie pe atunci a Episcopiei Catolice Alba Iulia, amintită în documente încă de pe la 1300, cu vămile, navele şi porturile sale. Depozitul îl vom găsi aici până în secolul al XVI-lea, când se mută pe malul drept al Mureşului, în Maros-Portus (Partoş). Pe insula dispărută de la Limba se afla o staţie de oprire a transportului sării.
Hartă din anul 1761 cu depozitul de sare de la Alba Iulia (Partoş)
În perioada principatului, la Alba Iulia exista cel mai important depozit de sare al Transilvaniei, amenajat în aval de Partoş. Foarte multe familii de români deserveau atunci plutăritul atât în Alba Iulia, cât şi în satele limitrofe Mureşului. În timpul dominaţiei habsburgice, cartierul Partoş se transformă într-un veritabil şantier destinat
navigaţiei pe Mureş, sarea ce pornea de la Alba Iulia trebuind să aprovizioneze Banatul, precum şi părţi din Ungaria, Croaţia şi Serbia. Pentru transportul sării din Alba Iulia, malul drept al Mureşului a fost amenajat în mod special. La mijlocul veacului al XVIII-lea, pe o lungime de 300 metri se desfăşurau doar depozitele de sare, cu nouă clădiri de mari dimensiuni, alături de corpurile destinate vămii. În 1780, din Partoş plecau spre Seghedin 300 de plute, fiecare încărcate cu 600 de bolovani de sare, un drum dus-întors putând dura 6 săptămâni. Între anii 1772 şi 1780 numărul corăbiilor pe care Partoşul le avea era cuprins între 262 şi 300. În cartierul învecinat, Maieri, s-a format chiar un nucleu al acestor plutaşi, numit Hăiuş, o inscripţie păstrată până azi în biserica Maieri II pomenindu-l în anul 1726 pe magistratul corăbierilor din Partoş, Andrei David. Însă, apariţia „drumului de fier”, după anul 1868, a pus capăt unei îndeletniciri milenare, schimbând destinul multor „mureşeni”, prefigurând disputele care vor urma ulterior şi prin desfiinţarea cărăuşiei, odată cu extinderea reţelei de cale ferată.
Atât împăraţii Antichităţii romane cât şi regii, principii, apoi împăraţii Evului Mediu şi ai epocii moderne au obţinut venituri substanţiale din monopolul asupra sării din Transilvania, chiar mai mari, adeseori, decât cel al metalelor preţioase. (Sursa documentare: imagini-istorie.apulum.ro, Alba Iulia - o istorie în imagini a oraşului prin străzile şi monumentele sale)