Alba Iulia: Profesorii pregătesc 4.500 de procese cu Inspectoratul Şcolar

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Instanţa va dedide dacă profesorii îşi vor primi procentul de 25 la sută din salariu, care a fost reţinut în luna iulie. Cadrele didactice sunt nevoite să se descurce cu salarii mediocre de 700-800 de lei.

Angajaţii din sistemul de învăţământ din Alba se pregătesc să-şi dea angajatorii în judecată pentru diminuările salariale cu 25 la sută din luna iulie, pe care le consideră ilegale. Procesele se vor ţine lanţ şi în domeniul sanitar.

Concedieri şi comasări fără consultarea sindicatului

„La sfârşitul săptămânii vom avea o sedinţă a liderilor de sindicat  pentru a discuta problemele semnalate, strategia pe care o vom adopta şi paşii pe care îi vom urma privind strategia sindicală. Urmează o serie de acţiuni în instanţă pentru diminuarea şi înlăturarea sporurilor şi reducerea cu 25 la sută a veniturilor, precum şi banii de concediu pe perioada de vară“, a spus Ioan Stanca, liderul Sindicatului Învâţământ Alba.

Acesta a precizat că urmează ca membrii de sindicat să dea Inspectoratul Şcolar în judecată. „Vom consulta un jurist şi urmează ca săptămânile viitoare să întocmim tabele cu toţi cei care sunt de acord să acţionăm în instanţă Inspectoratul Şcolar Alba. Aproximativ 4.500 de persoane vor fi pe aceste liste, membri ai sindicatului din tot judeţul Alba“, a spus Stanca.

De asemenea, acesta acuză că reducerile de personal din sistem au fost făcute fără avizul sindicatului. „Aceste reduceri de personal şi comasări de şcoli s-au făcut fără consultarea noastră. Deciziile au fost luate doar de Ministerul Educaţiei împreună cu inspectoratul şcolar. Ei au fost cei care au stabilit persoanele care vor pleca din sistem“, acuză Ioan Stanca, liderul Sindicatului Învâţământ Alba. 

Situaţie absurdă

Deşi nu consideră normală situaţia, profesorii se văd nevoiţi să apeleze la justiţie pentru a-şi primi drepturile salariale. „Mi se pare absurdă situaţia creată. Până la urmă scopul scuză mijloacele, iar dacă în felul acesta se poate recupera ceea ce am pierdut şi ni se cuvine, voi semna acea listă“, a spus profesoara Mirona Furdui, din Alba Iulia.

Aceasta a precizat că remuneraţia este invers proporţională cu pregătirea şi munca depusă. „După 18 ani de şcoală şi 12 ani de învăţământ te vezi în imposibilitatea de a trăi nici măcar decent din salariul diminuat“, a completat profesoara.

Reprezentanţii Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba lasă soluţionarea problemei în seama justiţiei. „E dreptul dânşilor să facă astfel de demersuri. Justiţia îşi va spune cuvântul. Până la o decizie a instanţei în acest sens, fiecare are dreptatea lui. Noi ca instituţie avem documente pecare trebuie să le respectăm“, a spus Marcel Stan, inspector şcolar general adjunct.