Alba Iulia: Istoricul Iacob Mârza a colaborat cu fosta securitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alba Iulia: Istoricul Iacob Mârza a colaborat cu fosta securitate

Istoricul Iacob Mârza, profesor la Universitatea „1 Decembrie 1918“, este colaborator al fostei securităţi. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a pronunţat marţi, 3 noiembrie 2009, o decizie definitivă prin care respinge recursul profesorului universitar la o decizie anterioară a Curţii de Apel Bucureşti.

Curtea de Apel Bucureşti a pronunţat în luna aprilie 2009 o sentinţă favorabilă Consiliului Naţional privind Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS). Instituţia a solicitat judecătorilor constatarea faptului că Iacob Mârza a colaborat cu securitatea. Decizia ICCJ este executorie şi mai poate fi atacată doar pe căi extraordinare, revizuire sau contestaţie în anulare.

„Nu comentez“

Contactat telefonic, profesorul universitar a refuzat să facă declaraţii în legătură cu seninţa ICCJ. „Nu vrea să fac niciun comentariu”, a spus Iacob Mârza. Istoricul a fost rector al Universităţii din Alba Iulia în perioada 2000 – 2004, respectiv decan al Facultăţii de Istorie între anii 2004 – 2008 şi decan al Facultăţii de Ştiinţe în perioada 1993 - 2000.

Pentru a putea candida şi obţine aceste funcţii administrative, Iacob Mârza a trebuit să semneze declaraţii pe propria răspundere prin care a susţinut că nu a colaborat cu fosta securitate. Rectorul Universităţii, Achim Moise, a spus că, deocamdată, activitatea profesională a istoricului Iacob Mârza nu va avea de suferit.

„Domnul Mârza este responsabil de tot ce a comis şi a făcut dacă instanţa a hotărât în acest fel. E firesc să suporte consecinţele acţiunilor sale, însă până când nu se va dovedi probă penală, activitatea dânsului din punct de vedere profesional nu va avea de suferit. Eu nu sunt în măsură să judec acţiunile sale pentru că moralitatea ne priveşte pe fiecare dintre noi. Nu pot avea o poziţie, decât neutră, până în momentul în care se va dovedi probă penală“, a declarat Achim Moise.

Note despre vizitatorii străini

Potrivit dosarului, Mârza a fost racolat de Securitate în anul 1980, când muncea ca bibliotecar la Biblioteca „Bathyaneum“ din Alba Iulia „având în vedere multitudinea relaţiilor pe care le are în rândul unor cetăţeni străini, cu care poartă o intensă corespondenţă“.

Printre sarcinile trasate istoricului se număra „urmărirea discuţiilor şi comentariilor care se fac pe marginea Congresului (Congresul Mondial de Istorie din 1980)“ sau „cunoaşterea prezenţei şi preocupărilor străinilor veniţi la bibliotecă“. Ofiţerul de Securitate care „îl exploata“ informativ pe bibliotecar, nota că „este de interes relatarea privindu-l pe dr. Mihai Pop din Canada, care poate fi luat în studiu“.

Mai multe pentru tine:
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Primele imagini cu fiica, Nidia, la priveghiul tatului ei. Alexandra Velniciuc, nelipsită de lângă sicriul lui Horia Moculescu!
Horoscop săptămâna 14-20 noiembrie. Berbecii se confruntă cu pierderi financiare și tensiuni în relații
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Călăii din sistem. Cum a torturat mii de tineri cel mai prolific abuzator sexual din istorie, devenit pastor și decorat de stat. Îi viola și îi strangula. Trăiau orori greu de imaginat. Cazul, mușamalizat de magistrați
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%