Alba Iulia a găzduit prima ediţie a Congresului Tinerilor Basarabeni din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 50 de studenţi din mai multe judeţe au participat în perioada 25 – 27 martie la „Congresul Tinerilor Basarabeni din România” organizat la Alba Iulia. La Universitatea  „1 Decembrie 1918“ învaţă peste 30 de studenţi basarabeni. 

Evenimentul a fost găzduit de Organizaţia Studenţilor şi Liceenilor Basarabeni din Alba împreună cu Consiliul Judeţean Alba şi a fost adresat tinerilor care vor sau îşi continuă studiile în România.

Au participat studenţi basarabeni din centre universitare precum Craiova, Constanţa, Suceava, Galaţi, Bucureşti, Cluj-Napoca, Bacău, Târgu-Mureş şi Sibiu, dar şi elevi din Abrud şi Câmpeni.

„În cadrul evenimentului au fost aduse în discuţie probleme referitoare la dificultatea integrării noastre ca basarabeni în mediul românesc, posibilităţile de angajare după terminarea studiilor în România şi întoarcerea acasă. Multe dintre dificultăţile întâlnite de către noi, în ceea ce priveşte întegrarea în comunitatea românească, au fost comune, specifice fiecărui centru universitar, dar au fost şi unele de care nu bănuiam, precum cazarea în căminele din Suceava.

Am încercat să găsim soluţii care să fie viabile şi aplicate în colaborare cu toate organizaţiile de basarabeni din România, pentru că numai împreună putem fi o forţă“, a precizat Alina Taragan, preşedintele  Organizaţiei Studenţilor şi Liceenilor Basarabeni din Alba.

În urma evenimentului, va fi editată o carte intitulată „Congresul Tinerilor Basarabeni din România - ediţia 1”.

La Universitatea  „1 Decembrie 1918“ din Alba Iulia învaţă peste 30 de studenţi basarabeni.

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”