ALBA Închisoare cu executare pentru un afacerist plecat în Dubai acuzat de evaziune

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Controversatul om de afaceri Marius Alexa, patronul firmei Meridian Construct SRL, a fost condamnat luni de Judecătoria Alba Iulia în al doilea dosar de evaziune fiscală în care a fost trimis în judecată. De această dată a primit o condamnare în regim de detenţie.

Marius Alexa (37 ani), despre care se bănuieşte că are afaceri în Dubai tot în domeniul imobiliar, a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani de închisoare în regim de detenţie în dosarul de evaziune fiscală privind societatea Meridian Construct SRL. Judecătorii au admis şi acţiunea civilă formulată în cauză de DGFP Alba.

La începutul lunii aprilie 2012, Marius Alexa a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare în dosarul de evaziune fiscală privind societatea Impact Construct SRL Alba Iulia. În acelaşi dosar a mai fost condamnat să plătească suma de aproximativ 200.000 de lei către Direcţia de Finanţe Publice Alba. Sentinţele nu sunt definitive.

Meridian Construct SRL a intrat în insolvenţă în noiembrie 2008, iar, ulterior, judecătorul a constatat falimentul. În prezent lichidatorul încearcă să vândă bunurile firmei pentru a recupera datoriile faţă de creditori.

Înşelăciune de aproape 800.000 de euro

Cel mai „greu“ dosar al fostului antreprenor imobiliar este cel în care este acuzat că a prejudiciat mai mulţi cumpărători de imobile construite de el cu suma de aproape 800.000 de euro. Este vorba despre persoane care au cumpărat locuinţe în cartierul „Meridian“ din Alba Iulia. 13 păgubiţi, 12 familii şi o societate comercială s-au constituit părţi civile în dosar şi încearcă să-şi recupereze banii.

Omul de afaceri a fost trimis în judecată de procurorii parchetului de pe lângă Tribunalul Alba pentru înşelăciune. Marius Alexa, în calitatea sa de administrator al S.C. Meridian Construct S.A., este acuzat că în perioada 2006-2008 a încheiat mai multe promisiuni de vânzare-cumpărare fără să le spună cumpărătorilor că terenurile nu erau achitate vânzătorului (terenurile aparţineau unei alte societăţi decât Meridian Construct) şi au devenit proprietatea altui investitor.  Oamenii au fost induşi în eroare şi au fost nevoiţi să plătească, în final, sume de bani mult mai mari decât cele convenite în contractele încheiate cu Marius Alexa.

Mai multe pentru tine:
Fenomenul jineteras: Sexul în Cuba lui Fidel Castro
Ce spune cu adevărat ziua ta de naștere despre tine, potrivit științei
Regina care stăpânea arta seducției și atrăgea bărbații ca un magnet. Povestea fascinantă a femeii care a rescris istoria lumii
Ispita Cristina Scarlevschi de la Insula Iubirii, lângă Nicușor Dan și Maia Sandu la Chișinău. Fotografia a stârnit un val de reacții: „Am primit unele comentarii pline de hate”
Prințese înglodate în datorii. Cum au risipit aceste figuri regale banii Palatului, iar unele au ajuns la sapă de lemn
Ce filme merită vizionate în adolescență? 7 povești cinematografice de văzut la final de vacanță
Ce șanse mai are Ucraina să câștige războiul cu Rusia. Răspunsul categoric al unui general de intelligence militar
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
De ce începe anul pentru ortodocși pe 1 septembrie: tradiții, superstiții și ritualuri ale începutului de an bisericesc. Ce să faci ca să ai noroc
O româncă superbă a făcut furori pe covorul roșu de la Veneția. Cine este Loredana Salanță, femeia care a stat la câțiva metri de George Clooney
Horoscop septembrie 2025. Fecioarele au noroc pe toate planurile, iar Vărsătorii schimbă locul de muncă și încep o nouă relație de dragoste