Alba: Extremistul Csibi Barna readuce în atenţie Revoluţia de la 1848-1849 din Munţii Apuseni

Gestul extremistului maghiar Csibi Barna de a-l „spânzura “ pe Avram Iancu în public şi detaşarea sa la Administraţia Financiară din Abrud, au readus în discuţie şi relaţiile dintre românii şi maghiarii din Abrud, în timpul Revoluţiei de la 1848-1849.

Funcţionarul maghiar  detaşat la Administraţia Publică din Abrud, Csibi Barna,  a declarat  la Alba Iulia, cu o seninătate debordantă,  că prin spânzurarea manechinului care-l reprezenta pe Avram Iancu, nu a vrut decât să „restabilească“ adevărul istoric, făcând trimitere la masacrele din timpul Revoluţiei de la 1848.

Întrebat cât de bine s-a documentat despre evenimentele din acea perioadă, funcţionarul de origine maghiară s-a rezumat să decalare sec: “Aş repeta gestul de la Miercurea Ciuc, fără să stau pe gânduri“.

Documentele care fac referire la evenimentele de acum 163 de ani, păstrate la Arhivele Naţionale Alba, arată că pe 18 octombrie 1848, în numele împăratului de la Viena s-a cerut dezarmarea gărzilor maghiare din Munţii Apuseni.

Jumătate de an de pace la Abrud

Însuşi Avram Iancu, prefectul „Legiunii Auraria Gemina” a fost vizitat de o delegaţie a maghiarilor de la Abrud, pentru „ o învoire pe cale de pace“. Propunerea a fost accdeptată imediat de Crăişorul Munţilor.

„Abrudul a fost tratat bine şi prieteneşte şi, până la venirea lui Hatvani, prin urmare peste o jumătate de an, maghiarii  s-au bucurat de cea mai mare linişte şi siguranţă sub protecţiunea românilor“, se arată în raportul întocmit de Avram Iancu în 1848. 

Alta a fost situaţia la Zlatna, unde dezarmarea gărzilor maghiare a avut un deznodământ tragic. Chiar dacă tratativele  erau în derulare , comandatul acestora, Nemegyei, a ordonat deschiderea focului împotriva românilor. După această nenorocire, la Zltana, soseşte chiar Avram Iancu, care-i ia sub protecţia sa pe ungurii care au scăpat de furia romînilor şi-i mută la Abrud.

Abrudul, cucerit cu vicleşug

Însemnările din documentele vremii arată că, între tiup,  armata maghiară executa cu mult zel sentinţele tribunalelor maghiare de condamnare a românilor la moarte.

În primăvara 1849, Cetatea Apusenilor, stăpânită de oastea lui Avram Iancu, era singurul obstacol în faţa trupelor imperiale. Practic strategii vremii s-au convins că acceastă redută putea fi cucerită doar prin vicleşug.

Guvernatorul Ludovic Kossuth l-a însărcinat pe deputatul român de Bihor, Ioan Dragoş, în mai 1849, să-i ceară lui Avram Iancu să depună armele.

„Raportul dumitale cu privire la procedura deputatului Dragoş îl primesc cu mulţumită, şi te încunoştiinţez, că şi eu împărtăşesc părerile referitoare la acelea, iar la raportul lui Dragoş,  trimis prin ştafeta d-tale, am răspuns că nu mă demit la nici un fel de tocmeli cu rebelii, nici nu mă las în explicaţiuni de amnistie-cui îi trebuie amnistie să o ceară. Totodată te îndrumez , ca sub pretextul armistiţiului cerut, ori al tocmelii, să nu sistezi în nici un chip războiul“, se arată în ordinul semnat în mai 1849 de guvernatorul Ludovic Kossuth, către comandantul trupelor maghiare, Emeric Hatvani.

Vestea că Hatvani se apropie de Abrud a apărut pe 5 mai 1849,  în timpuul trativelor din Biserica Reforrmată din Abrud.

Avram Iancu reuşeşte să plece la Câmpeni,unde îşi avea cartierul general,  înainte ca Hatvani să accepte invitaţia ungurilor din Abrud de a intra în localitate.

Calvarul românilor a început imediat după ce Hatvani a ajuns stâpânul oraşului. O mie de maghiari din Abrud şi Roşia Montană se alătură celor 1.400 de oşteni ai lui Hatvani şi trec la arestarea, molestarea, tăierea cu sabia, spânzurarea sau împuşcarea românilor din localitate.

Ulterior, armata lui Avram Iancu încercuieşte Abrudul şi-l bate pe Hatvani, care fuge în zona Bradului, în judeţul Hunedoara.

Orgolois din fire, comandantul trupelor maghiare se întoarece la Abrud,  unde este din nou înfrânt şi se refugiază în zona „După Piatră“, unde primeşte ultima lovitură.