Alba: Bărbat condamnat la închisoare pentru trafic de influenţă. A promis rezolvarea unui dosar de pensionare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat în vârstă de 38 de ani din Alba Iulia a fost condamnat de Tribunalul Alba la doi ani de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei, pentru trafic de influenţă. Romulus Şerban a primit 1.000 de lei în schimbul promisiunii rezolvării unui dosar de pensionare

Un bărbat în vârstă de 38 de ani din Alba Iulia a fost condamnat de Tribunalul Alba la doi ani de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei, pentru trafic de influenţă.

Romulus Şerban a fost judecat după ce a primit 1.000 de lei de lao femeie căreia i-a promis rezolvarea unui dosar de pensionare. Sentinţa a fost pronunţată la sfârşitul lunii ianuarie. Ieri, Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba a formulat recurs, care se va judeca la Curtea de Apel.

„În cursul lunii ianuarie 2010, inculpatul a pretins şi primit de la denunţătoarea S.M. suma de 1.000 lei, lăsând-o să creadă că are influenţă asupra unei funcţionare din cadrul Casei Judeţene de Pensii Alba, pentru a o determina să facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu, respectiv obţinerea deciziei de pensionare. Inculpatul a mers la domiciliul denunţătoarei şi i-a pretins întreaga sumă cerută iniţial“, se afirmă în rechizitoriul procurorilor.

Bărbatul s-a deplasat împreună cu femeia la un bancomat, situat în apropierea unei cantine din municipiul Alba Iulia, de unde a extras în două zile consecutive şi în două tranşe sumele de 700 lei şi respectiv 300 lei. La aceste operaţiuni a asistat şi un martor. Şerban Romulus a fost reţinut de poliţişti şi a stat în arest preventiv patru zile, în luna martie 2010.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Pe angajați la Palat îi saluta: ”Neața, imbecililor!”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online