Alba: 120 de romi vor lucra în întreprinderi sociale de reciclare a materialelor de ambalaj
0120 de persoane din Alba vor fi ajutate prin intermediul proiectului „Romii crează întreprinderi sociale de reciclare a materialelor de ambalaj” să-şi deschidă propria afacerte. Ei vor fi grupaţi în cinci întreprinderi sociale prin care să-şi desfăşoare activitatea.
Proiectul demarat de Fundaţia Paem Alba în colaborare cu Fundaţia PAKIV România şi Techniki Ekpedeftiki Kentro Epagelmatikis Katartisis din Grecia are o valoare totală de peste 20 milioane lei.
Obiectivul principal al proiectului îl reprezinta eliminarea excluziunii sociale şi ocupaţionale de pe piaţa muncii a persoanelor de etnie romă, prin asigurarea egalitaţii de şanse şi combaterea discriminarii, constituirea structurilor de sprijin (centrelor de resurse) pentru structurile economiei.
Proiectul este implementat pe o durată de 36 de luni şi este finanţat prin Fondul Social European, Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa prioritară 6 „Promovarea incluziunii sociale”.