Agent de pază care introducea telefoane în Penitenciarul Aiud, condamnat cu suspendare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un agent de pază de la Penitenciarul Aiud, trimis în judecată pentru fapte de corupţie, a fost condamnat luni de Tribunalul Alba la 2 ani de închisoare cu suspendare. Adrian Nicula introducea ilegal în penitenciar obiecte interzise, care ajungeau la deţinuţi.

Sentinţa Tribunalului Alba poate fi contestată la Curtea de Apel Alba Iulia. Adrian Nicula a introdus în perioada octombrie 2011 – 14  februarie 2012, în incinta Penitenciarului Aiud, obiecte interzise la deţinere, respectiv, telefoane mobile şi accesorii ale acestora, pentru a fi date unor deţinuţi. Obiectele erau distribuite spre vânzare în interior prin intermediul a doi deţinuţi, S.I. şi N.C.. În schimb, inculpatul le-a promis celor doi facilitarea unor vizite suplimentare, evidenţieri de bună purtare şi o anumită cotă parte din sumele de bani încasate din vânzarea telefoanelor.

Ulterior, agentul de penitenciar i-a ameninţat că dacă nu o să vândă telefoanele, o să dispună efectuarea unui control în camera în care erau încarceraţi şi alte sancţiuni, modalitate prin care i-a constrâns să-l sprijine în activitatea infracţională. Cei doi deţinuţi l-au denunţat pe agentul de pază, care a fost arestat preventiv la sfârşitul lunii februarie. A stat în arest preventive până în 16 martie 2012.

Suma pretinsă pentru introducerea în unitatea de detenţie a telefoanelor era stabilită de Adrian Nicula şi depusă prin mandat poştal de către rude sau prieteni ai persoanelor deţinute, pe numele unor intermediari. Potrivit anchetatorilor, agentul de pază ar fi primit în total suma de 900 lei de pe urma activităţii infracţionale.

Minuta instanţei de judecată:

„Condamnat inculpatul Nicula Adrian Călin la 2 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită. Condamnat la 375 lei amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii de introducere de bunuri şi obiecte interzise în penitenciar. Contopeşte pedepsele aplicate în ped. de 2 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor. Dispune suspendarea condiţionată a executării acesteia pe o durată de 4 ani ce constituoe termen de încercare“.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!