A vrut să aplaneze un conflict şi s-a ales cu o lovitură de cuţit. Agresorul a fost condamnat la închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat în vârstă de 45 de ani din comuna Cenade, judeţil Alba, a fost condamnat la 5 ani de închisoare pentru tentativă de omor. Bîrsan Nicolae este judecat după ce a înjunghiat un om pe stradă. Prima hotărâre în acest dosar a fost pronunţată la Tribunalul Alba în 22 ianuarie 2018.

Potrivit procurorilor, la data 13 ianuarie 2017, în urma unei altercaţii ce a avut loc pe o stradă din localitatea Cenade între inculpatul Bîrsan Nicolae şi fratele său, a intervenit persoana vătămată P. V. pentru a aplana conflictul. În acest context, inculpatul Bîrsan Nicolae i-a aplicat persoanei vătămate o lovitură cu un cuţit în regiunea abdominală.

Victima a fost transportată la Spitalul Municipal Blaj şi supusă unei intervenţii chirurgicale, stabilindu-se diagnosticul de „plagă penetrantă abdominală cu leziuni mezocolice şi hematom intraabdominal”. Leziunile traumatice au pus în primejdie viaţa victimei, în sensul că, în absenţa tratamentului medico chirurgical adecvat şi la timp instituit acestea ar fi condus invariabil la deces. Instanţa a refuzat să schimbe încadrarea juridică a faptei în infracţiunea de lovire sau alte violenţe. 

”Condamnă pe inculpatul Bârsan Nicolae la 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârşirea infr. de tentativă la omor şi 2 ani interzicerea dr. prev. de art. 66 al. 1 lit. a, b Cp, ca pedeapsă complementară. Deduce din pedeapsa aplicată, durata reţinerii, arestului preventiv şi arestului la domiciliu, începând cu data de 14.01.2017 până la data de 25.10.2017. Menţine măsura controlului judiciar dispusă faţă de inculpat”, se afirmă în dispozitivul deciziei de la Tribunalul Alba. Inculpatul mai trebuie să plătească cheltuieli de spitalizare şi de judecată în valoare totală de 5.200 de lei. Instanţa a mai dispus confiscarea cuţitului cu care a fost săvârşită infracţiunea. Hotărârea poate fi contestată la Curtea de Apel. 

Mai multe pentru tine:
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani