A murit şi şoferul maşinii care s-a prăbuşit 100 de metri într-o râpă. O femeie a decedat pe loc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A murit şi şoferul autoturismului care s-a părbuşit sâmbătă, peste 100 de metri, într-o râpă din localitatea Iclod, judeţul Alba.

A doua victimă a accidentului de sâmbătă, produs la Iclod, aproape de Blaj, a decedat duminică la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Alba Iulia. Iniţial autorităţile au anunţat că a fost rănit uşor, dar ca urmare a rănilor suferite, şoferul a decedat

Surse din cadrul instituţiei medicale au precizat că victima avea traumatisme toracico-abdominale şi un traumatism cranian. 

Accidentul a avut loc sâmbătă, 28 septembrie, pe strada Principala din localitatea Iclod, comuna Sâncel.

Un barbat de 62 de ani, în timp ce conducea un autoturism, a efectuat o manevră de mers inapoi, pentru a întoarce, fără să se asigure, moment în care a ieşit in afara drumului, cazand cu autoturismul intr-o rapa cu o diferenta de nivel, faţă de drum, de 100 de metri.

Autoturismul s-a rasturnat de mai multe ori, iar conducatorul auto şi o femeie, de 63 de ani, pasageră în autoturism, au fost aruncaţi in afara acestuia şi au suferit leziuni corporale.

    

În urma traumatismelor suferite, femeia a decedat. Conducatorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune