Zota: A fost efectuat primul transplant de cord din anul 2014 la Târgu Mureş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primul transplant de cord din acest an a fost realizat în noaptea de sâmbătă spre duminică la Institutul de Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş, arată coordonatorul naţional de transplant, Victor Zota. Intervenţia a fost realizată în noaptea de sâmbătă spre duminică şi a durat şapte ore, iar beneficiarul este un bărbat de 32 de ani aflat pe lista de aşteptare de un an şi jumătate.

Concret, transplantul a fost primul de acest fel după reacreditarea institutului de la Târgu Mureş. Medicul Horaţiu Suciu a explicat că medicii mureşeni au prelevat inima unui tânăr din Baia Mare care suferise un politraumatism şi de la care s-au mai recoltat pentru transplant ficatul şi rinichii. Între timp, un pacient compatibil - un bărbat de 32 de ani, din Dâmboviţa, aflat pe lista de aşteptare a institutului de un an şi jumătate, întrucât suferea de cardiomiopatie dilatativă, cu insuficienţă cardiacă avansată - a fost adus cu ambulanţa.

„Cordul a ajuns la noi la ora 3.00, duminică. Intervenţia a durat şapte ore şi a avut succes. Pacientul se află în prezent internat la Terapie Intensivă şi are o stare generală bună, mulţumitoare pentru toţi parametrii hemodinamici şi celelalte organe şi sisteme. Suntem optimişti într-o evoluţie favorabilă”, a spus Horaţiu Suciu.

El a adăugat că este primul transplant după ce, mai bine de doi ani, activitatea de la IBCvT Târgu Mureş a fost întreruptă şi că în prezent sunt aproximativ 100 de pacienţi pe lista de aşteptare la IBCvT Târgu Mureş, din care 26 au indicaţie imediată pentru transplant.

Victor Zota a spus că de la începutul anului şi până în prezent au fost realizate 37 transplanturi hepatice, aproximativ 80 de rinichi, două de pancreas.

„Dacă pancreasul prelevat va îndeplini criteriile urmează să fie transplantat”, a precizat Victor Zota.

Niciun transplant de inimă în 2013

Niciun transplant de cord nu a fost realizat în 2013 în România, a explicat profesorul Radu Deac, fostul director al Institutului de Boli Cardiovasculare şi Transplant din Târgu Mureş, închis în urmă cu doi ani. „Vorbim de inimi irosite. În acest timp, 30 de pacienţi aşteptau o inimă şi mulţi au decedat”, a precizat chirurgul.

Deşi nu a existat activitate în zona transplantului de inimă ţara noastră a înregistrat un record la numărul de transplanturi realizate de la începutul anului şi până în prezent. De asemenea, numărul donatorilor în moarte cerebrală a crescut.

Mai precis, în 2013 au fost realizate 120 de transplanturi de rinichi şi 53 de ficat, însă niciunul de cord, „din cauza incompatibilităţii primitorilor”, a declarat doctorul Victor Zota. Tot în acest an au avut loc şi o serie de premiere: opt transplanturi de rinichi în 24 de ore la Cluj-Napoca, cinci transplanturi de ficat în 24 de ore la Bucureşti şi patru transplanturi de cornee în 24 de ore, tot în Capitală.

Transplantul în România, mai ieftin decât în străinătate

Costurile unei operaţii de transplant în România sunt mici comparativ cu cele din străinătate. Dacă un transplant de rinichi în România costă 20.000 de euro, în străinătate variază între 80.000 şi 100.000 de euro.
 
Un transplant de inimă costă 43.000 de euro în ţară şi 120.000-150.000 de euro în străinătate, iar un transplant de ficat, 65.000-70.000 de euro în ţară, respectiv între 150.000 şi 200.000 de euro în străinătate. De asemenea, un transplant de măduvă costă în ţară 20.000 de euro, iar în străinătate, între 80.000 şi 100.000 de euro.

În prezent,  Ministerul Sănătăţii se află în faza de avizare a criteriilor de acreditare a unităţilor care efectuează proceduri de transplant.

Pe aceeaşi temă:

Raed Arafat: S-a ajuns la o explozie de donatori de organe, iar finanţarea trebuie adaptată

Nicolăescu: transplantul de inimă va fi reluat din a doua jumătate a anului

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate