Ziua Pământului 2014. Cum va fi marcată în acest an mişcarea pentru protejarea mediului înconjurător

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În fiecare an, pe data de 22 aprilie, se sărbătoreşte Ziua Pământului. În 2014 manifestările care au loc la nivel mondial au ca temă „Oraşe verzi”. Astfel, evenimentul din acest an se concentrează asupra mobilizării a milioane de oameni pentru a crea un mediu durabil, sănătos prin ecologizarea comunităţilor din întreaga lume.

În prezent, peste jumătate din populaţia lumii trăieşte în oraşe. „Pe măsură ce populaţia urbană creşte şi efectele schimbărilor climatice se agravează, noi cetăţenii acestora trebuie să construim şi să dezvoltăm oraşele asigurând un mediu optim de viaţă”, arată specialiştii.

Pentru următorii doi ani, campania „Oraşe verzi” va mobiliza populaţia la nivel mondial pentru o nouă eră, a „oraşelor verzi” în care, alături de oameni, să poată trăi şi celelalte vieţuitoare, în ecosisteme specifice fiecărei specii.

190 de ţări organizează manifestări pentru protejarea planetei

Anual, la 22 aprilie, peste 190 de ţări organizează manifestări publice la nivel comunitar, naţional şi internaţional pentru protejarea planetei. Prin expunerea de materiale pe ecrane uriaşe sau afişe sunt prezentate consecinţele schimbărilor climatice.

De la San Francisco la San Juan, de la Beijing la Bruxelles, de Moscova la Marrakesh, oamenii vor planta copaci, vor face curat în comunităţile lor, acţiuni ce se înscriu în „campania verde” pentru ocrotirea mediului.

Ziua Pământului din 2007, cea mai mare mobilizare la nivel planetar

Ziua Pământului în 2007 a reuşit cea mai mare mobilizare la nivel planetar, numărul cetăţenilor care au luat parte la activităţile desfăşurate în mii de locuri (precum: Caracas, Ucraina, Kiev, Tuvalu, Filipine, Manila, Venezuela, Togo, Spania, New York, Londra şi Madrid) fiind estimat la un miliard.

Ziua Plantei Pământ a fost iniţiată de senatorul american Gaylord Nelson ca zi de luptă împotriva poluării. Simbolul ales pentru această sărbătoare a planetei Terra este litera grecească teta de culoare verde pe fundal alb.

A fost marcată pentru prima dată la 22 aprilie 1970, când aproximativ 20 de milioane de americani au participat la manifestaţii anti-poluare pe întreg teritoriul Statelor Unite, manifestaţii reunite sub numele de ''Ziua Pământului''. Efectul acestei demonstraţii de amploare a fost covârşitor, aducând în atenţia opiniei publice poluarea ca una dintre cele mai mari probleme ale omenirii.

Legislaţie corespunzătoare pentru protecţia mediului

Ca urmare a acestor manifestaţii, senatorul american Nelson a reuşit să convingă politicienii de necesitatea adoptării unei legislaţii corespunzătoare pentru protecţia mediului înconjurător: legea aerului curat, a controlului substanţelor toxice, a calităţii apei etc.

La 23 aprilie 2009, prin Rezoluţia 63/278, Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a desemnat ziua de 22 aprilie ca Ziua Internaţională a Mamei Pământ (International Mother Earth Day).

O altă iniţiativă a ONU pentru planeta noastră a fost Rezoluţia 60/192 din 22 decembrie 2005 prin care anul 2008 era proclamat Anul Internaţional al Planetei Pământ.

Pe aceeaşi temă:

Manifest pentru sănătatea Pământului. Elevii din sectorul 6, invitaţi să-şi manifeste talentul artistic pentru a proteja mediul

Primăria Sectorului 6, prin Centrul Cultural European Sector 6, alături de Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi Casa de Cultură a Studenţilor Bucureşti, au iniţiat proiectul cultural-artistic „Manifest pentru sănătatea Pământului”. Elevii sunt invitaţi să-şi manifeste latura artistică în competiţia pentru spectacolul final de pe 9 iunie.

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor