Zeci de părinţi au protestat în faţa sediului CNAS ca să ceară medicamente pentru copiii lor. Trei minori sunt în stare critică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de părinţi din toată ţara, care au copii ce suferă de amiotrofie spinală, au protestat joi dimineaţă în faţa sediului Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) ca să ceară medicamente pentru copiii lor.

„Ministerul a introdus tratamentul pentru aceşti pacienţi pe lista celor compensate şi gratuite. Şi CNAS şi MS au trimis atunci comunicate de presă. Prin vară, ministrul a spus că aşteaptă rectificarea. Undeva, lucrurile s-au blocat. CNAS susţine că doi bolnavi au primit tratament. Doi! Restul, nu. E la protest o fetiţă în scaunul cu rotile care are în mâini un carton pe care scrie “vreau să primesc Spinraza în ţara în care m-am născut”. Multe familii s-au mutat în străinătate cu pruncii lor ca să le dea o şansă la viaţă. NU e normal!

Asociaţia pacienţilor spune că trei copii sunt acum în stare critică. Viviana, de 8 ani e internată în secţia de terapie intensivă a Spitalului de Pediatrie din Cluj, Matei are 6 luni şi e internat în secţia ATI a Spitalului Grigore Alexandrescu Bucureşti iar Ştefan are tot 6 luni şi e în spitalul din Oradea. Au nevoie urgent de tratament cu medicamentul Spinraza. O doză costă 70.000 de euro. Ce familie îşi poate permite?“ scrie jurnalista Emanuela Schweninger pe profilul său de Facebook.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Îngrijorare cu privire la sănătatea prințului, la 17 ani de la transplantul salvator. Soțul viitoarei regine trece printr-o perioadă grea