Vremea în weekend: Temperaturi ridicate, dar şi ploi şi descărcări electrice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Finalul de săptămână ne aduce vreme instabilă, cu înnorări temporar accentuate, mai ales după-amiaza şi seara. Potrivit meteorologilor, trebuie să ne aşteptăm la averse şi descărcări electrice în Transilvania, cea mai mare parte a Moldovei, local în Muntenia şi pe arii mai restrânse în rest.

SÂMBĂTĂ

Temperaturile maxime sunt într-o uşoară scădere şi se vor încadrea între 20 şi 30 de grade Celsius, iar cele minime - între 7 şi 17 grade.

Şi în Capitală, sâmbăta vremea va fi uşor instabilă, cu cer variabil şi cu înnorări în a doua parte a zilei. Se vor semnala averse, descărcări electrice şi posibil intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă va fi de 29 de grade, iar cea minimă va fi de 12 grade, potrivit site-ului Administraţiei Naţionale de Meteorologie, vremea.meteoromania.ro.

În zonele montane va ploua izolat, cantităţile de apă depăşind 20 de litri pe metru pătrat, fiind şi condiţii de grindină. Turiştii şi localnicii din zona Carpaţilor Orientali şi Meridionali vor resimţi temperaturi uşor mai scăzute. Şi în aceste zone cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, în special după-amiaza şi seara.

DUMINICĂ

Ultima zi a săptămânii va aduce temperaturi destul de ridicate pentru începutul lui mai, dar şi condiţii atmosferice în general instabile. Ziua de duminică va fi marcată de un cer variabil, cu înnorări temporare, dar şi de averse însoţite de descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Aceste condiţii meteo vor fi mai des întâlnite pe timpul zilei, la munte şi în nordul, centrul şi estul ţării, dar şi spre sfârşitul nopţii pe arii restrânse în nord-vest şi vest. Izolat cantităţile de apă pot fi mai însemnate şi vor fi condiţii de grindină.

Temperaturile maxime se vor încadra între 22 şi 30 de grade, uşor mai coborâte pe litoral, iar cele minime, în general, între 5 şi 15 grade.

Mai multe pentru tine:
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur