Vosganian pleacă la Bruxelles, Frunzăverde vine la MApN

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ulterior, la sediul guvernului au ajuns şi membrii Biroului Permanent al PNL, care au fost şi ei informaţi cu privire la deciziile respective. Surse din Alianţă au declarat că preşedintele a

Ulterior, la sediul guvernului au ajuns şi membrii Biroului Permanent al PNL, care au fost şi ei informaţi cu privire la deciziile respective. Surse din Alianţă au declarat că preşedintele a folosit argumente forte pentru a-l convinge pe Tăriceanu să accepte schimbul, spunându-i că oricare ar fi ministrul liberal care va ocupa pe viitor portofoliul Apărării, el va colabora direct cu şeful Statului Major General, şi nu cu ministrul. Băsescu ar fi arătat că, prin nominalizarea unui liberal pentru postul de comisar european, balanţa de funcţii dintre formaţiunile Alianţei s-ar dezechilibra şi că PD ar trebui să obţină ministerul lui Teodor Atanasiu. Potrivit surselor citate, liberalii au acceptat trocul mulţumiţi că, prin desemnarea unui candidat propriu la fotoliul din Executivul UE, se consfiinţeşte faptul că premierul Călin Popescu Tăriceanu, şi nu preşedintele Traian Băsescu, este cel care reprezintă România în relaţia instituţională cu Uniunea. Şeful guvernului i-a anunţat şi pe ceilalţi membri ai Cabinetului, la începutul şedinţei de ieri, despre hotărârea de a-l nominaliza pe Varujan Vosganian pentru postul de comisar european. Tăriceanu a omis însă să precizeze că PD urmează să preia Ministerul Apărării.
Atanasiu: "Cel mai deştept cedează"
La ora 14.00, Teodor Atanasiu a anunţat public, de la Palatul Victoria, că demisionează, arătând că, după 44 de zile de la suspendare, preşedintele refuză să aplice prevederile legale şi să revoce decretul respectiv. "Cel mai deştept cedează", a spus Atanasiu, adăugând că era convins că PNL nu va găsi niciodată o persoană care să poată colabora cu şeful statului din postura de ministru al apărării. "Nu vreau ca Traian Băsescu să-şi îndeplinească niciunul dintre primele trei obiective personale: alegeri anticipate, demiterea primului-ministru sau demiterea ministrului apărării", a subliniat Teodor Atanasiu.

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Kate ar fi „prea conservatoare” ca să încerce ce-i place soțului ei în dormitor. Care ar fi marea plăcere a lui „Dirty Will”?
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
O comună din România va avea un aeroport modern pe 200 de hectare, cu o pistă de 3,5 kilometri
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €