Voluptatea nulităţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ne vom împrumuta din ce în ce mai mult, doar ca să achităm dobânzi la dobânzi.

Dacă inamicii politici ai preşedintelui Traian Băsescu ar fi făcut lista Guvernului Boc remaniat, tot n-ar fi găsit o formulă atât de precară precum a ieşit prin voinţa directă a şefului statului. Bun, a vrut să-i mazilească pe Berceanu şi pe Videanu, dar, dacă tot s-a apucat de treabă, nu putea să restructureze tot Cabinetul şi să aducă, măcar pe ici, pe colo, în punctele esenţiale, nişte competenţe în materie? Mai sunt în România oameni valoroşi, specialişti în economie, în finanţe, persoane, unele cunoscute în spaţiul public, altele mai puţin, capabile să arate ce pot dacă li se oferă ocazia.

Nici Ceauşescu nu-şi făcea guvernul numai din miniştri „Suzana Gâdea"! Mai avea şi unii cu stofă, în stare să deruleze din punct de vedere tehnic „realizărili" Tovarăşului. Acum, ioc. E de neînţeles voluptatea preşedintelui de a se înconjura de nulităţi. Poate este reconfortant să te asculte toată lumea în poziţie de drepţi, cu un zâmbet tâmp pe faţă. Dar românul spune că este mai bine să fii împreună cu un deştept la pierdere decât cu un prost la câştig.

Criza economică în România este mai adâncă şi mai de durată decât în alte ţări nu numai pentru că „ticăloşii" , între care s-au situat cu voioşie şi parlamentarii PDL, au cumpărat voturi cu bani de la buget, ci pentru că incompetenţa, impostura şi obedienţa sunt criteriile de promovare în funcţii de conducere. În România, orice prost fudul are în raniţă bastonul de mareşal dacă slujeşte pe cine trebuie.

Împrumutul de la FMI ar fi trebuit să ne ţină la suprafaţă până porneam economia şi restructuram deştept administraţia. Răgazul trebuia folosit pentru ca resursele de competenţă ale ţării să pună în aplicare un model de dezvoltare sustenabilă. Apoi ­ne-am fi văzut de drum. Dar nu s-a putut. Am mâncat 20 de miliarde şi acum vorbim de alte împrumuturi uriaşe din care să plătim datoriile vechi. Aşa ceva aruncă România în lumea a treia. Ne vom împrumuta din ce în ce mai mult, doar ca să achităm dobânzi la dobânzi. A apăsa doar pedala austerităţii nu foloseşte la nimic. În lipsa oricărei viziuni de relansare economică, putem declara falimentul de pe acum. Să chemăm creditorii să scoată ţara la mezat şi cine o cumpără să se spele pe cap cu ea, că noi n-am fost în stare de mai mult!  

Pe unde se duce, Traian Băsescu nu vorbeşte decât despre reduceri bugetare. Că nu sunt alte soluţii. Dar nu le are pentru că nu a promovat pe nimeni care să i le dea. Poate s-ar mai găsi în Ţara Românească cineva care să ştie nu numai să micşoreze cheltuielile, dar să şi aducă mai mulţi bani la buget. 

"Nici Ceauşescu nu-şi făcea guvernul numai din miniştri «Suzana Gâdea»."

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală