Voiculescu: Avem 1.498 de paturi ATI disponibile, din care 1.335 sunt ocupate.  Lucrurile sunt cât se poate de serioase

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vlad Voiculescu FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a afirmat, joi, că în prezent există 1.498 de paturi ATI disponibile pentru pacienţii cu COVID-19, din care 1.335 sunt ocupate. De asemenea, el a arătat că în Bucureşti sunt 13 paturi de ATI pentru copii şi din acestea 10 sunt ocupate.

"Lucrurile sunt cât se poate de serioase", a adăugat Voiculescu, menţionând că există, de asemenea, "un progres semnificativ al vaccinării". 

"Aş vrea să transmit un mesaj pentru cei care sunt afectaţi atât de acest virus, cât şi de toate măsurile pe care Guvernul este nevoit să le ia, la fel ca multe autorităţi publice locale. Cred că toată lumea este obosită, aş începe cu medicii şi personalul sanitar, de asemenea, elevii, profesorii, proprietarii de restaurante, toată lumea care este afectată într-un fel sau altul de această pandemie, fie că este afectată de boală sau de celelalte lucruri care privesc pandemia, inclusiv anumite măsuri pe care Guvernul e obligat să le ia", a afirmat Vlad Voiculescu, după şedinţa de Guvern de joi.

Voiculescu a adăugat că, în opinia sa, situaţia este de multe ori judecată greşit, iar "o pandemie e mai mult decât o boală".

"Astăzi avem 1.498 de paturi ATI disponibile, din care 1.335 sunt ocupate. De asemenea, v-aş spune că în Bucureşti sunt 13 paturi de ATI pentru copii şi din acestea 10 sunt ocupate, deci avem doar trei paturi libere în Bucureşti. Lucrurile sunt cât se poate de serioase şi mesajele noastre, ale Ministerului Sănătăţii, ale întregului Guvern, trebuie judecate în această linie", a explicat el.

Ministrul a vorbit şi despre situaţia vaccinării.

"Avem, de asemenea, un progres semnificativ al vaccinării şi vaccinarea, trebuie să spunem, este singura noastră şansă ca acest hop pe care trebuie să-l trecem împreună să fie ultimul sau să fie ultimul de o dimensiune care să afecteze atât de mult viaţa tuturor", a arătat el.

Voiculescu a spus că prin aceste măsuri se încearcă să se câştige timp pentru vaccinare.

"Avem o şansă să avem, spre deosebire de alte ţări chiar din UE, destule vaccinuri ca în următoarele trei-patru luni să avansăm foarte mult în lupta împotriva COVID-19", a declarat el.

El a menţionat că 50.400 de doze de vaccin vor fi donate Republicii Moldova în acest week-end.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort