Vlad Voiculescu, după ce l-a demis pe managerul de la „Matei Balş“: A fost a nu ştiu câta oară când am primit informaţii eronate. E deja prea mult

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul sănătăţii, Vlad Voiculescu, şi-a motivat pe Facebook decizia demiterii managerului interimar de la Institutul Matei Balş din Bucureşti, Maria Niţescu. Aceasta a fost înlocuită după două luni în funcţie cu directorul medical dr Cătălin Apostolescu.

„Astăzi a fost a nu ştiu câta oară când am primit informaţii eronate de la o unitate din subordine. E deja prea mult. 

Prea mult din ce înseamnă “stat” în ţara asta a devenit sinonim cu lipsă de profesionalism, program fix, ţâfnă şi misecuvenism. 

Calitatea muncii multora dintre cei din sistem care lucrează în birouri - cei care ar trebui să facă munca medicilor şi a personalului medical mai uşoară, mai puţin birocratică, mai cu sens - este pur şi simplu din altă epocă. Se produce hârtie, nu valoare. Pentru fiecare om care munceşte pe rupte sunt alţi 10-20-30... cine mai ştie câţi... care au o singura grijă: pasarea responsabilităţii către alţii - în jos sau în sus, la stânga sau la dreapta... nu contează, atât timp cât dânsul/dânsa se ocupă strict cu statul la stat.

E momentul ca lucrurile să se schimbe. Cândva era o onoare să lucrezi pentru stat, să îţi asumi o responsabilitate publică. Trebuie să facem să fie din nou aşa... dacă vrem ca ţara asta să nu eşueze lamentabil în doar câţiva ani în toate domeniile care contează. Pericolul este cât se poate de real şi ne priveşte pe toţi. De astăzi, eu unul nu voi mai avea răbdare”, a scris Vlad Voiculescu pe Facebook.

„Decizia este motivată de multiplele disfuncţionalităţi în gestionarea situaţiei pacienţilor internaţi în Pavilionul V al Institutului care au fost transferaţi în urma incendiului din 29 ianuarie 2021 şi în comunicarea cu Ministerul Sănătăţii, conform Art. 6, alin. (1) şi (5), al Ordinului ministrului Sănătăţii 1384/2010 privind aprobarea modelului-cadru al contractului de management şi a listei indicatorilor de performanţă a activităţii managerului spitalului public”, se arată în comunicatul ministerului.

Mai multe pentru tine:
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model