Virusul West Nile a început să facă victime mai devreme decât în anii precedenţi. Recomandările Ministerului Sănătăţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Virusul West Nile continuă să facă victime, numărul deceselor ajungând la 12 de la începutul sezonului în timp ce numărul îmbolnăvirilor este de 117, transmite Ministerul Sănătăţii.

Concret, potrivit datelor Centrului Naţional de Supraveghere şi Control a Bolilor Transmisibile,  cele 12 decese au survenit la pacienţi care prezentau co-morbidităţi. Astfel, cinci decese s-au înregistrat în Bucureşti, două în judeţul Olt şi câte unul în judeţele Iaşi, Galaţi şi Covasna, Constanţa şi Dâmboviţa.

„Faţă de anul trecut, debutul perioadei de îmbolnăviri s-a produs cu 3 săptămâni mai devreme, iar specialiştii apreciază că  ne apropiem de vârful epidemic din acest sezon, dar nu este vorba despre o epidemie, aşa cum a fost în anii 1996, 2010 şi 2016”, informează Ministerul Sănătăţii într-un comunicat de presă. 

Cum se transmite virusul West Nile

Vectorii implicaţi în transmiterea virusului West Nile în ţara noastră îi reprezintă mai multe specii de ţânţari răspândiţi atât în mediul urban cât şi în cel rural.

Condiţiile favorabile  de dezvoltare a vectorilor sunt reprezentate de perioada excesiv de ploioasă care a făcut dificilă distrugerea ţânţarilor, dar şi de deficienţele în  aplicarea măsurilor de control şi a măsurilor  de protecţie personală.

În judeţele în care au fost înregistrate îmbolnăviri, pentru a elimina riscul de transmitere prin transfuzii, în centrele de transfuzii s-au luat măsuri de siguranţă. Astfel, în conformitate cu Directivele  europene  în domeniu, EC/33/2004 şi EC/17/2006, se amână donarea în cazul persoanelor care au fost identificate cu  factori de risc pentru infecţia cu West Nile. Persoanele care au facut infecţia cu virusul West Nile sunt excluse de la donare timp de 120 de zile.

Recomandările Ministerului Sănătăţii pentru autorităţi

Ministerul Sănătăţii recomandă autorităţilor administratiei publice locale să intensifice măsurile de dezinsecţie în localităţi  pentru a preveni răspândirea infectiei cu virus West Nile, iar Direcţiile de sănătate publică  au sarcina de a verifica, până la sfârşitul sezonului, eficacitatea măsurilor aplicate. Specialiştii  menţionează că infecţia cu virus West Nile nu se transmite de la om la om, ci doar prin înţepătură de ţânţar.

Specialiştii în sănătate publică ai Ministerului Sănătăţii recomandă folosirea mijloacelor de protecţie fizică a populaţiei pentru evitarea expunerii la înţepăturile ţânţarilor, precum protecţia  mecanică a tegumentelor, folosirea substanţelor repelente, plase de protecţie la ferestre.  Direcţiile de sănătate publică vor desfăşura o campanie  de informare  a populaţiei referitoare la măsurile  necesare pentru protecţia personala împotriva infectării cu virusul West Nile.

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate