VIDEO Pasajul Basarab, primele teste grele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel mai lat pod din Europa va trebui să suporte greutatea a 13 tramvaie şi 26 de camioane, adică 1.500 de tone. Testările vor dura trei zile, apoi rezultatul acestora va fi analizat, iar dacă măsurătorile corespund cu socotelile proiectantului, pasajul va fi dat în folosinţă în câteva ore.

Testarea podului hobanat, cel mai sensibil şi care a întârziat mult aşteptata inaugurare a Pasajului Basarab, a început, ieri, când pe el au fost aşezate 6 tramvaie şi 12 basculante. Astăzi va fi proba de foc a podului, când va trebui să suporte greutatea a 13 tramvaie şi 26 de camioane, în total 1.500 de tone. „Testarea presupune 10 etape.

Podul hobanat este împărţit în 5 tronsoane şi pe fiecare în parte se vor face mai  multe variante de greutăţi. Una dintre etape presupune încărcarea totală a podului pe un singur fir de la Titulescu la Grozăveşti cu 13 tramvaie şi 21 de basculante, iar apoi, aceeaşi greutate în sensul invers", a explicat pentru „Adevărul de Seară" Grigorie Verenciuc, directorul executiv al proiectului.

Un tramvai va străbate pasajul la fiecare 5 minute

Potrivit directorului, prin aceste testări se urmăreşte orice deformare pe care o are podul, iar apoi valoarea acesteia se compară cu calculele făcute de proiectant. „Coeficienţii trebuie să fie mai mici sau egali cu cei ai proiectantului. Asta înseamnă că podul este în siguranţă", a mai spus directorul. Pasajul va fi testat cu o greutate de maximum 1.500 de tone, însă Verenciuc spune că acesta rezistă şi la una de trei sau patru ori mai mare. După cele trei zile de măsurători, se va trece la interpretarea datelor care poate dura, după părerea primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, 72 de ore.

„Cel mai lat pod din lume"

Pasajul va fi dat în folosinţă fără însă ca staţia de tramvai amenajată pe el să fie gata, drept pentru care tramvaiul 34 care va circula pe pod nu va opri pe acesta. În funcţie de cum se va comporta pasajul la testări vor fi montate şi lifturile, şi trotuarul rulant care vor face legătura între peronul de metrou şi staţia de tramvai care urmează să fie gata.

Camioanele au testat rezistenţa pasajului   Fotografii: Mircea Păun



Deşi construcţia lui a durat aproximativ cinci ani, Pasajul Basarab va sparge mai multe recorduri: este cel mai lat pasaj din Europa, ba chiar din lume îndrăznesc să spună constructorii, va fi singurul care va avea senzori de cutremur, iar greutatea maşinilor de pe pod va fi preluată de 44 de amortizoare. În medie, la pod au lucrat în jur de 400 de oameni, iar valoarea construcţiei se ridică la un miliard de lei, însă primarul spune că investiţia merită, mai ales că aduce un beneficiu bucureştenilor. Durata de viaţă a podului ar trebui să depăşească 100 de ani.

Început de Băsescu, terminat de Oprescu

Primarul şi-a permis şi o mică glumă în vizita făcută la pasaj spunând că una dintre plăcuţele de pe Podul Basarab va fi dedicată fostului primar al Capitalei, actualul preşedinte al României, Traian Băsescu. „Am să pun mai multe plăcuţe. Plăcuţa din respect faţă de constructor şi una specială: «Început de Băsescu, terminat de Oprescu»", a declarat primarul Capitalei.

"Nu voi mai da o dată precisă pentru inaugurare, vă voi anunţa cu 24 de ore înainte.''
Sorin Oprescu primar general al Capitalei

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Sydney Sweeney, o Sharon Stone contemporană. Și-a pus fanii pe jar, ducându-i cu gândul la Basic Instinct
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort