VIDEO Metroul ajunge de ieri şi în Bucureştii Noi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Modificări în programul metrourilor

După mai bine de 20 de ani de când au început lucrările, bucureştenii au, de ieri, două noi staţii de metrou: Jiului şi Parc Bazilescu.

Astfel, traseul pe care bucureştenii îl făceau cu RATB-ul în 30 de minute, cu metroul îl pot stăbate acum în doar 12 minute. Noile staţii sunt dotate cu aparate automate de unde pot fi cumpărate biletele şi care acceptă card, monede sau bancnote, dar care nu dau rest. De asemenea, sunt dotate cu lifturi care transportă călătorii de la suprafaţă până pe peron, dar şi pardoseală cu striaţii pentru a ajuta persoanele cu probleme de vedere să se orienteze mai uşor.

Urmează Laminorului şi Lac Străuleşti

Trenurile vor circula la un interval de 8 minute, iar în următorii cinci ani nu vor exista spaţii comerciale în incinta staţiilor, întrucât se află în perioada de garanţie.Inaugurarea celor două staţii s-a făcut în prezenţa directorului Metrorex, Gheorghe Udrişte, a ministrului Transporturilor, Anca Boagiu, dar şi a premierului Emil Boc.

Gheorghe Udrişte a declarat că lucrările pe Magistrala IV, care în prezent are, pe lângă cele două staţii noi, şi Gara de Nord 2, Basarab 2, Griviţa şi 1 Mai, vor continua de la Parc Bazilescu la Lac Străuleşti, urmând ca în toamnă să lanseze licitaţia pentru execuţia lucrărilor, în valoare de aproximativ 800 de milioane lei. „În iarnă, sper să începem lucrările de structură de la Parc Bazilescu la Străuleşti şi în doi ani şi jumătate să finalizăm investiţia", a spus Udrişte.

Pentru unii bucuresteni, cea mai aşteptată magistrală este cea cu numărul 5 (M5), adică cea din Drumul Taberei, a cărei construcţie a început deja. Ministrul Transporturilor a declarat că în următorii 10 ani se vor deschide alte 65 de staţii noi de metrou, pentru care va fi nevoie de o investiţie de 8,5 miliarde de euro. 

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete