VIDEO Judecătoarea prinsă băută la volan, care a înjurat poliţiştii, a fost achitată la cererea procurorului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judecătoarea Elena Turcu, acuzată pentru conducerea unui autoturism sub influenţa aloolului şi cunoscută mai ales pentru scandalul pe care l-a făcut când i s-a solicitat efectuarea unui test pentru stabilirea alcoolemiei, a fost achitată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe motiv că fapta sa nu este prevăzută de legea penală. Decizia poate fi atacată cu recurs la completul de cinci judecători al ICCJ.

Înalta Curte a finalizat, în 1 aprilie, dezbaterile în procesul în care Elena Turcu a fost judecată pentru conducerea unui autoturism sub influenţa aloolului, iar judecătorii instanţei supreme au vizionat un material cu înregistrarea incidentului din mai 2007, depus ca probă la dosar, transmite Mediafax.

Judecătoarea Elena Turcu a susţinut că atunci când a fost reţinută de poliţişti nu era beată, iar că roşeaţa de pe la faţă reprezintă o particularitate individuală pentru care nu este vinovată. Ea a declarat că modul în care a procedat la acea vreme a fost "pe fondul unei stări sporite de tensiune", motivată de prezenţa în permanenţă la evenimente a fetiţei ei de numai şase ani.

Procurorul a tras concluzia că atâta vreme cât din nicio probă nu reiese valoarea înregistrată de alcooltest şi din cauză că procedura recoltării de probe de sânge a fost viciată în acest caz, adica nu au fost prelevate două mostre de sânge de câte 10 mililitri, nu poate fi atrasă răspunderea pe Legea penală, dar că există indicii suficiente că aceasta băuse, astfel încât poate fi sancţionată contravenţional. Potrivit legii se deschide dosar penal pentru o alcoolemie mai mare de 0.8 la mie.

Apărarea judecătoarei a respins această variantă de achitare şi a cerut judecătorilor achitarea Elenei Turcu pe motivul că fapta de care o acuză procurorii nu există. Decizia în acest dosar a fost dată în 8 aprilie.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”