VIDEO Frumoasa cu suflet de samurai

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Japoneza Riyo Mori, câştigătoarea concursului din 2007, a declarat imediat după încoronare că răbdarea şi capacitatea de a-i servi pe alţii sunt cele două calităţi care o reprezintă. „Cred că am suflet de samurai“, a spus ea cu simplitate.

Faza finală a avut loc în Mexico City, în marea sală „National Auditorium". Dintre cele 77 de concurente prezente a fost aleasă cea din Japonia, Riyo Mori, după ce anul trecut o altă reprezentantă a acestei ţări, Kurara Chibana, s-a clasat pe locul doi. La încoronare, câştigătoarea din 2006, portoricana Zuleyka Rivera, a scăpat coroana şi, cu siguranţă, aceasta ar fi căzut pe podea dacă n-ar fi fost prinsă din zbor de regina „cu suflet de samurai".

Sala s-a ridicat în picioare şi a aplaudat îndelung performanţa fetei, nu atât pentru că podoaba, în valoare de 250.000 de dolari, conţine zeci de diamante şi perle excepţionale, cât mai ales pentru că frumoasa din Japonia s-a dovedit la fel de rapidă ca un expert în arte marţiale.

Critici şi huiduieli

Covârşit de numeroasele contestaţii din anii anteriori, juriul concursului a anunţat că notele finalistelor vor fi din nou făcute publice, reluându-se astfel tradiţia întreruptă în 2002. În ciuda acestor precauţii, la finalul competiţiei presa avea să consemneze că ediţia din 2007 s-a dorit o încercare de a repara nedreptăţile făcute continentului asiatic care între ultimele 125 de semifinaliste avusese până atunci numai 14 reprezentante.

Plasarea reprezentatei Coreei de Sud pe locul 4, a Indiei pe locul 9, precum şi a Thailandei pe locul 14 a marcat primul an din istoria concursului când Asia, continentul cu cel mai mare număr de locuitori, a avut patru reprezentante între primele 15 frumoase ale lumii.
Dar, în ciuda eforturilor de reprezentare echitabilă, juriul n-a scăpat de critici şi huiduieli.

Cel mai rău a avut de suferit Miss Statele Unite, întrucât mexicanii din sală erau foarte supăraţi pe George W. Bush, care tocmai decisese ridicarea unui gard de peste doi metri înălţime între SUA şi Mexic pentru stoparea imigraţiei ilegale. Biata Rachel Smith a încercat să facă faţă huiduielilor şi, în final, s-a plasat pe locul cinci. Dar fiecare probă a ei, inclusiv cea de interviu, au fost taxate aspru cu huiduieli de mexicanii din sală, care au considerat că ocazia de a-i jigni pe americani nu trebuia pierdută.Cel mai rău s-a plasat Europa, care a avut patru reprezentante în primele 15 (Slovenia, Cehia, Danemarca şi Ucraina), dar niciuna nu s-a calificat în primele 10.

Ziariştii prezenţi la faza finală nu s-au sfiit să remarce că banderola cu Miss Photogenic a fost câştigată pentru a şaptea oară (şi a treia oară consecutiv) de reprezentanta statului Filipine, iar China a obţinut pentru prima oară banderola cu Miss Congeniality.

Riyo a obţinut cea mai mare notă la proba costumului de baie

Ţinută controversată

Două controverse au fost legate şi de concursul de costume naţionale. Prima a fost prezentarea aceleiaşi ţinute atât de reprezentanta Indoneziei, Agni Pratistha, cât şi de cea a Malaysiei, Adelaine Chin. Amândouă au reprezentat civilizaţia Dayak, care, deşi e situată în Indonezia, este originară din Malaysia. Presa a speculat că, de fapt, unul dintre costume fusese distrus la spălătorie, iar juriul a decis să păstreze secretul şi a admis ca fetele să prezinte acelaşi costum.

Adevărata dispută a avut loc însă înainte de finala Miss Universe, cu ocazia concursului de costume pentru Miss Mexic. Prima ţinută desemnată să fie purtată de Rosa Maria Ojeda era pictată cu scene sângeroase din Războiul Cristero, o revoltă a credincioşilor romano-catolici din anul 1920, în timpul căreia au murit mii de oameni. Reprezentanta Mexicului urma să poarte un brâu cu cartuşe şi un crucifix atârnat la gât. Din motive religioase, costumul a fost respins şi a fost aleasă o rochie pictată cu Fecioara din Guadalupe.

Câştigătoarea din Japonia, Riyo Mori, a purtat un costum care a primit doar a patra notă din concurs şi a fost la un pas de a pierde coroana din cauza lui. Juriul nu a agreat imitaţia de kimono creată de casa de modă Gucci şi ar fi preferat, desigur, un chimono tradiţional.

A doua Miss din Japonia

Prin profesoara de dans Riyo Mori, Japonia a câştigat pentru a doua oară în istorie concursul Miss Universe, prima niponă încoronată pentru frumuseţe fiind Akiko Kojima, în anul 1959. Miss Japonia avea în timpul concursului vârsta de 21 de ani şi se putea lăuda că ultimii 17 ani îi petrecuse dansând. Înainte de concurs, ea a absolvit două şcoli­ de elită ale baletului canadian Quinte Ballet School şi Centennial Secondary School din Belleville, Ontario. Trupul sculptat de orele de dans a fost foarte apreciat de juriu, Riyo obţinând 9,599 la proba costumului de baie, cea mai mare notă din concurs.

La proba interviului, întrebată despre lecţia învăţată în copilărie ce i-a folosit cel mai mult în viaţă, Miss Japonia a răspuns că în timpul lecţiilor de dans a învăţat să aibă răbdare şi să gândească pozitiv. Aceste două trăsături, a spus ea, le-a dobândit greu, dar i-au folosit foarte mult în cariera ei de profesoară şi în viaţă, în general.

După încoronare, mulţi şi-au amintit de locul doi obţinut de Japonia cu doar un an înainte şi de locul cinci obţinut în 2003, dar puţini au avut curajul să conteste victoria fetei. Scena în care ea şi-a recuperat coroana scăpată de Zuleyka Rivera a fost repetată de zeci de ori, pe toate posturile de televiziune, şi întreg mapamondul a apreciat agilitatea şi sinceritatea zâmbetului victorios afişate de Riyo Mori.

Aşa cum a promis, Miss Universe 2007 face acum demersurile legale pentru a înfiinţa o şcoală particulară de dansuri multiculturale în Tokyo. În ultimii doi ani, frumoasa niponă, care încă nu s-a căsătorit, a interpretat mai multe roluri în filme americane, cel mai cunoscut fiind Yaeko, din serialul „Heroes".

Concurs fără România

Nici în 2007 România nu a trimis o concurentă. Dar n-a fost singura ţară absentă. 15 ţări care participaseră la competiţia Miss Universe din 2006, în 2007 nu şi-au mai desemnat o candidată: Marea Britanie, Suedia, Turcia, Irlanda, Islanda, Letonia, Chile, Ghana, Etiopia, Trinidad-Tobago, Namibia, Insulele Cayman, Marianele de Nord, St. Martin şi St.Vincent&Grenadines.

Trinidat-Tobago, de pildă, nu lipsise niciodată în ultimii 15 ani. Motivul invocat a fost acelaşi: lipsa resurselor financiare. Tot din lipsă de bani, India şi Israel au decis să trimită la Miss Universe candidata plasată pe locul doi în concursul Miss World.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală