Interviu VIDEO Doctorul Alexis Cochino, imunolog, despre criza imunoglobulinei: „Probabil vor fi oameni care vor muri... şi copii care vor avea aceeaşi soartă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Situaţia pacienţilor care au nevoie de imunoglobuline pentru a trăi este din ce în ce mai critică, atrage atenţia medicul Alexis Cochino, imunolog, într-un interviu acordat „Adevărul”. Acesta susţine că lipsa tratamentului poate avea consecinţe foarte grave şi că atât pacienţi adulţi cât şi copii vor muri dacă autorităţile nu vin cu soluţii cât mai rapide pentru a rezolva criza.

„Criza imunoglobulinei a fost efectiv băgată sub preş. S-a spus în mod repetat că nu există această criză, după aceea nu au mai putut să nege că această criză şi au spus că soluţia există şi este implementată, după aceea că o să urmeze o soluţie, după aceea că imunoglobulinele vor veni, dar iată că nu vin imunoglobulinele”, a spus medicul pentru „Adevărul”. 

Potrivit acestuia, riscurile pentru sănătate sunt majore. „Pot face infecţii şi să moară din cauza asta pentru că este vorba de pacienţi cu imunodeficienţe care nu se pot apăra de infecţii. Pentru unele dintre infecţii avem antibiotice cu care să îi ajutăm, pentru unele nu avem şi acolo ultima soluţie sunt imunoglobulinele”, a completat specialistul. 

El susţine că situaţia la care s-a ajuns este o consecinţă a neglijenţei şi a incompetenţei. 

„Nu cred că Pactul Nord-Atlantic sau Uniunea Europeană au ca scop să ne ferească de asta sau să ne salveze din asta. Din păcate, asta se va întâmpla în continuare până când aceste greşeli vor fi analizate şi pedepsite. Aşa cum fiecare dintre noi atunci când trecem pe roşu trebuie să plătim o amendă şi cine ne-a făcut să ajungem în situaţia asta şi în plus a şi negat-o, cred că ar trebui tras la răspundere”, a conchis medicul. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani