VIDEO Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a achiziţionat aparatură de ultimă oră pentru căutarea şi salvarea victimelor unor dezastre

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă va beneficia de 10 echipamente moderne de căutare-salvare. Echipamentele sunt achiziţionate cu bani europeni, după cum a declarat medicul Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.

Şeful Guvernului anunţând că în 2-3 ani sistemul de intervenţie în caz de urgenţă va avea dotări de 600 de milioane de euro, achiziţiile urmând a fi făcute din fonduri europene şi vor cuprinde inclusiv nave şi trenuri de pompieri.

„Este vorba despre materializarea unei discuţii pe care am avut-o cu ministerul de Interne, cu doamna ministru, cu domnul doctor Raed Arafat, plecând de la primul proiect «ce facem repede» şi împreună am ajuns la concluzia să fim înţelepţi, să nu ne mai cârpim şi în fiecare an să luăm câte ceva şi să fie o never ending story. La întrebarea adresată domnului doctor «Care este situaţia ideală?», adică să avem în ţara aceasta tot ceea ce trebuie acestei unităţi de elită a ţării, domnia sa a fost prompt, a spus o sumă care ne-a lăsat iniţial fără grai, inclusiv aviaţie, deci tot. A spus tot, de la navă de pompieri pe mare, la tren de pompieri pentru intervenţia în tunelurile feroviare, trecând prin scări telescopice, scafandri şi aşa mai departe”, a declarat premierul.

600 de milioane de euro

Mihai Tudose a precizat că este vorba desprea suma de 600 de milioane de euro.

„După ce ne-am revenit din şocul sumei, am început să lucrăm. După două zile i-am dat vestea bună domnului doctor Raed Arafat, că am găsit soluţia. Apoi am aşteptat să-şi revină domnia sa din emoţie şi în două săptămâni cred că începem derularea proiectelor”, a continuat şeful Executivului.

Premierul a explicat că banii vor veni de la UE şi că va fi şi o contribuţie naţională.

„Doi-trei ani este perioada. Nu este discuţia despre bani, banii practic îi vom avea imediat, dar nu există pe stoc tot ceea ce este pe lista de cumpărături a ministerului şi atunci se face comandă. Dar unele încep imediat, de anul acesta. Pentru că chiar este păcat, avem nişte oameni minunaţi, e un sistem creat care chiar funcţionează, să nu fim în stare să-i dăm şi dotarea”, a mai declarat Tudose.

Acesta a explicat că este nevoie de o campanie de educare a cetăţenilor, în care aceştia să fie învăţaţi cum să acţioneze în situaţii de risc. 

Sisteme tip container, achiziţionate şi în 2016

Ministerul Afacerilor Interne a cumpărat şi anul trecut sisteme tip container destinate operaţiunilor de căutare-salvare a victimelor în cazul unor situaţii de urgenţă majore, ele intrând, de miercuri, în dotarea inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă din Bucureşti-Ilfov, Bacău, Bihor, Cluj, Călăraşi, Constanţa, Dolj, Mureş, Timiş şi Unitatea Specială de Intervenţie în Situaţii de Urgenţă.

Containerele conţin echipamentele necesare căutării şi salvării persoanelor prinse sub dărâmături, precum şi acordării îngrijirilor medicale în situaţii de urgenţă, precizează reprezentanţii MAI.

Echipamentele au fost cumpărate în cadrul proiectului MULTIRISC - Programul Operaţional Infrastructură Mare având ca scop creşterea nivelului de siguranţă al populaţiei, prin dotarea IGSU cu tehnică nouă, eficientă şi modernă pentru a asigura un răspuns mai bun în situaţii de urgenţă generate de cele patru tipuri de risc: alunecări de teren, cutremure, eşecul utilităţilor publice şi a accidentelor grave industriale, mai arată MAI.

Potrivit reprezentanţilor ministerului, valoarea integrală a proiectului este de 157 milioane de lei, banii fiind obţinuţi în totalitate din fonduri europene.

„În baza aceluiaşi proiect vor fi achiziţionate şi autospeciale pentru oxigeno-terapie, autospeciale de intervenţie şi salvare la înălţime, o tabără mobilă pentru persoane sinistrate şi o linie tehnică pentru întreţinerea echipamentelor individuale şi de protecţie", menţionează MAI.

Mai multe pentru tine:
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie