VIDEO De ce a fost mai blând COVID-19 în România? Explicaţia surprinzătoare a lui Alexandru Rafila

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Diferenţa dintre manifestarea pandemiei de COVID-19 în Italia faţă de cea din România a făcut-o, cel mai probabil, absenţa prezenţei comerciale a Chinei în această parte a Europei.

Aceasta e una dintre posibilele explicaţii ale formei mai uşoare a pandemiei înregistrată în România faţă de Italia, ţară din care am primit cea dintâi transmisie oficială a bolii, la finele lunii februarie. Pe de altă parte, a contat şi instituirea cu destulă rapiditate a stării de urgenţă, fapt care nu a permis escaladarea pandemiei la valorile înregistrate în Europa occidentală.

Potrivit profesorului Alexandru Rafila, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, e evident azi că pandemia a fost purtată în principal de românii reîntorşi acasă din diverse locuri ale Europei în care boala se instalase deja şi a continuat apoi prin transmitere comunitară. „De ce Lombardia a fost unul dintre principalele focare? Fiindcă acolo e prezent cel mai mare hub comercial cu produse chinezeşti. Bergamo şi Lodi, oraşe în care pandemia a făcut ravagii, sunt oraşe cu depozite semnificative cu mărfuri chinezeşti în acea parte a Europei. La noi nu a fost aceeaşi prezenţă. În plus, noi nu aveam nici măcar zboruri directe”, a arătat Alexandru Rafila, miercuri la emisiunea „Ora Adevărului”, difuzată online pe canalele de Youtube şi Facebook ale cotidianului „Adevărul”.  

Alexandru Rafila a mai precizat că în acest moment, în care ne pregătim să abandonăm starea de urgenţă, indicele de reproducţie al coronavirusului în România este de sub 1, ceea ce înseamnă că o persoană nu infestează mai mult decât încă una, prag considerat acceptabil. Însă, a mai sunat avertismentul specialistului, după 15 mai, acest indice va creşte. „Dacă acest indice va depăşi anumite valori, asumate aprioric, atunci am putea asista la noi măsuri de carantină. Se va acţiona după principiul văzut şi făcut”, a conchis Alexandru Rafila. 

Mai multe pentru tine:
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să câștigi la loto fără să plătești prea mult. Secretele știute doar de jucătorii de succes, bazate pe surse reale
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat