VIDEO CNA a amendat B1TV cu 15.000 de lei pentru "limbaj injurios la adresa Gabrielei Vrânceanu Firea"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, joi, să amendeze cu 15.000 de lei postul B1 TV pentru emisiunea "Naşul" din 1 iunie, în care moderatorul Radu Moraru a folosit un limbaj injurios la adresa Gabrielei Vrânceanu Firea şi i-a adus acuzaţii acesteia, fără să respecte principiile imparţialităţii şi echilibrului.

CNA a analizat, în şedinţa de joi, o sesizare trimisă de Gabriela Vrânceanu Firea, realizatoarea emisiunii "Ştirea Zilei" de la Antena 3, Ligia Enache, producătorul general al emisiunii, Radu Preda, consultantul editorial al programului, Bianca Gruiţă, editor coordonator, şi Alina Ban, PR Manager.

Mai citiţi şi:

Gâlceava Firea-Boureanu, amendată cu 18.000 de lei

VIDEO Gabriela Vrânceanu Firea a călcat în picioare reglementările CNA / "Voi spune pe post cum Narcisa Iorga era scoasă din toaleta «Jurnalului Naţional» când lucra acolo!"

Conform Mediafax, potrivit sesizării, în emisiunea "Naşul" difuzată pe 1 iunie pe postul B1 TV, moderatorul Radu Moraru şi deputatul PDL Cristian Boureanu "au făcut aprecieri de natură să lezeze imaginea şi onoarea", în special, a realizatoarei TV de la Antena 3 Gabriela Vrânceanu Firea şi, în general, a trustului de presă Intact Media Group.

Iată, mai jos, dialogul dintre Radu Moraru şi Cristian Boureanu, de la emisiunea "Naşul":



La şedinţa de joi a CNA au fost prezenţi Wilhelmina Gheorghiu, directorul Compartimentului Juridic al postului B1 TV, şi Radu Preda, consultantul editorial al emisiunii "Ştirea Zilei" de la Antena 3.

"Domnul Boureanu nu a fost singurul invitat în acea seară. Invitaţia i-a fost transmisă cu două zile înainte, nu a fost invitat doar pentru a vorbi despre acest subiect, doar că era un subiect fierbinte şi trebuia discutat", a spus Wilhelmina Gheorghiu, precizând că "doamna Firea i-a trimis un mesaj lui Radu Moraru, dar era un mesaj cu caracter personal. De aceasta, Radu Moraru a considerat că nu trebuie să-l citească pe post". "Ei se cunosc bine, au o relaţie de amiciţie", a spus Wilhelmina Gheorghiu despre Radu Moraru şi Gabriela Vrânceanu Firea.

Iată, mai jos, dialogul dintre Gabriela Vrânceanu Firea şi Cristian Boureanu, din cadrul emisiunii "Ştirea Zilei":



Potrivit reprezentantei postului B1 TV, Gabriela Vrânceanu Firea nu a solicitat un drept la replică: "Putea oricând să solicite intervenţia în direct, nu a făcut-o".

Pe de altă parte, Christian Mititelu, membru al CNA, a spus că în emisiunea "Naşul" s-au difuzat "extrase destul de mari din emisiunea de la Antena 3". "Aţi avut dreptul, aţi avut o autorizaţie?", a spus Christian Mititelu.

"Era o ştire. Nu am avut autorizaţie, dar nu cred că era necesară", a spus reprezentanta postului B1 TV. Ea a mai spus că "nu există grad de comparaţie între cele două emisiuni", "Naşul" de la B1 TV şi "Ştirea Zilei" de la Antena 3.

Totodată, la întrebările membrilor CNA, Wilhelmina Gheorghiu a recunoscut că, oficial, nu a existat o invitaţie din partea postului B1 TV pentru Gabriela Vrânceanu Firea, "dar nici intenţia lor nu a fost să intervină în vreun fel".

Membrii CNA au analizat îndelung emisiunea "Naşul", comparând-o cu "Ştirea Zilei".

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”