Viaţa pe Pământ a apărut datorită fulgerelor. STUDIU

0
Publicat:
Ultima actualizare:
"Acest studiu ne ajută să înţelegem cum ar fi putut să apară viaţa pe Pământ şi cum ar putea să apară şi pe alte planete similare Terrei"

Un nou studiu oferă substanţă ipotezei conform căreia fosforul, element aflat la baza vieţii, a fost eliberat sub acţiunea fulgerelor. Oamenii de ştiinţă sunt de părere că, de-a lungul timpului, fulgerele produse în atmosfera terestră ar fi putut activa fosforul, o biomoleculă aflată la originea vieţii pe planeta noastră, conform unui nou studiu realizat de cercetători de la Universitatea Yale.

"Acest studiu ne ajută să înţelegem cum ar fi putut să apară viaţa pe Pământ şi cum ar putea să apară şi pe alte planete similare Terrei", susţine coordonatorul studiului, Benjamin Hess, cercetător în cadrul Departamentului pentru Ştiinţe Planetare al Universităţii Yale.


Fosforul este un ingredient necesar vieţii, aşa cum înţelegem noi viaţa, pe Pământ. Cercetătorii caută semnătura chimică a fosforului şi pe alte planete pe care ar putea exista viaţă. Însă, în urmă cu miliarde de ani, fosforul era blocat în interiorul unor minerale insolubile, fiind practic inaccesibil. Oamenii de ştiinţă s-au întrebat cum a fost posibilă tranziţia fosforului în forma aflată la baza vieţii.


Cercetătorii sunt de părere că fosforul care a participat la apariţia vieţii pe Pământ ar putea proveni dintr-un mineral rar denumit schreibersit (sau rabdit), care apare frecvent în componenţa meteoriţilor. Acest mineral se poate forma însă şi în materia vitrificată sub acţiunea fulgerelor (fulgurită - material ce se formează atunci când fulgerele lovesc solul nisipos). Schreibersitul este solubil în apă şi astfel, conţinutul de fosfor este eliberat, iar acest element considerat esenţial pentru apariţia vieţii a devenit accesibil pentru a intra în alte reacţii chimice.


Dacă unii oameni de ştiinţă sunt de părere că schreibersitul a fost adus pe Pământ de meteoriţi, alţii susţin că nu s-ar produs suficient de multe impacturi de acest fel în urmă cu 4,5 miliarde - 3,5 miliarde de ani, intervalul în care ar fi apărut viaţa terestră.


În noul studiu, Hess şi colegii săi sugerează că fosforul terestru ar proveni din schreibersitul format în urma loviturilor de fulger. Ei consideră că această ipoteză este mai probabilă pentru că numărul anual de lovituri de fulger este relativ constant, spre deosebire de numărul impacturilor cu meteoriţi.

Echipa a apelat la simulări pe calculator pentru a estima cât de multe fulgere s-au produs în acea perioadă de timp în care viaţa a apărut pe Terra. Conform simulărilor, între 1 miliard şi 5 miliarde de fulgere s-au produs anual de-a lungul acestei perioade, ce a durat aproximativ 1 miliard de ani. Dintre acestea, între 100 de milioane de fulgere şi 1 miliard de fulgere ar fi lovit solul în fiecare an. Pentru comparaţie, în prezent pe Terra se produc în medie 560 de milioane de fulgere pe an.


Profesorul Hess şi echipa lui sunt de părere că fulgerele care se descarcă în sol au fost suficient de frecvente şi au creat o cantitate mare de schreibersit, care, în prezenţa apei, s-a dizolvat, eliberând fosforul, care a putut intra astfel în alte reacţii şi combinaţii chimice, printre care şi reacţiile care au dus la apariţia vieţii.

Mai multe pentru tine:
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă