Vasile Ciurchea a fost numit preşedinte al Casei Naţionale de Sănătate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vasile Ciurchea a mai fost preşedintele CNAS şi în perioada februarie 2007 - ianuarie 2009 FOTO Mediafax

Vasile Ciurchea este noul preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS). Decizia, publicată luni în Monitorul Oficiale, a fost luată de premierul Victor Ponta la propunerea ministrului Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu.

În decizia premierului se arată că Vasile Ciurchea este numit în calitatea de membru în Consiliul de Administraţie al CNAS până la expirarea mandatului în curs, respectiv 17 iunie 2017, şi că acesta exercită atribuţiile de preşedinte al instituţiei.

Conform aceleiaşi decizii, Radu Ţibichi, numit la şefia CNAS în martie, nu mai exercită aceste atribuţii.

Vasile Ciurchea a mai condus CNAS în perioada februarie 2007 - ianuarie 2009, fiind înlocuit de premierul de atunci, Emil Boc, cu Irinel Popescu.

Înainte de a fi numit în 2007 la conducerea CNAS, Ciurchea a fost, printre altele, director la Agenţia Naţională de Programe din Ministerul Sănătăţii şi director general al CNAS.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent