Val de şomeri dintre picaţii de la Bac

0
Publicat:
Ultima actualizare:
250 de lei obţin lunar de la stat tinerii care beneficiază de şomaj FOTO Adevărul

Bacalaureatul de anul acesta a însemnat o nereuşită pentru aproximativ 60.000 de tineri, care au picat acest examen. Ca în fiecare an, o mare parte dintre ei se îndreaptă direct către şomaj. Datele oficiale de la Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), obţinute de „Adevărul“, arată că anul acesta, din iunie şi până pe 22 iulie,  aproape 27.000 de absolvenţi de liceu s-au înscris pe lista şomerilor.

Un boom faţă de anul trecut a avut loc în luna iunie, după absolvire, când au cerut ajutorul de şomaj peste 6.500 de absolvenţi de liceu din toată ţara, de două ori mai mulţi decât în iunie 2013. Miza este obţinerea celor 250 de lei acordaţi timp de şase luni de stat.

Anul trecut, până la finele lunii iulie, se strânseseră deja 35.000 de absolvenţi înregistraţi, cifră dublată până la sfârşitul anului, mai indică datele oficiale. Specialiştii şi oamenii din sistem consideră însă că şomajul este doar o amânare a rezolvării problemei şi nu îi ajută pe tineri în construirea traseului profesional.

Cei mai mulţi vin din liceele tehnologice

Cei mai mulţi dintre cei care aleg şomajul au absolvit licee tehnologice şi vocaţionale, în jur de 4.800, susţin reprezentanţii ANOFM. Datele oficiale plasează pe harta României şi judeţele cele mai afectate de acest fenomen periculos al şomajului timpuriu, de la 18-19 ani.

Pe primul loc, anul acesta, este Galaţiul, unde sunt aproape 1.000 de elevi înscrişi la şomaj, urmat de Harghita şi Dâmboviţa. Mai grav este că 40% din tinerii şomeri, sub 25 de ani, sunt şomeri de lungă durată, adică sunt înregistraţi de mai bine de şase luni ca fiind în căutarea unui loc de muncă.

Se „încurajează“ contraperformanţa

Fenomenul a fost anticipat de specialişti. Expertul în educaţie Marian Staş, blogger adevarul.ro, susţine că era de aşteptat o avalanşă de cereri pentru şomaj, o variantă la îndemână, în timp ce profesorul Ştefan Vlaston, de asemenea blogger adevarul.ro, nu le prevede acestora un viitor strălucit.

„Economia e în picaj, nu mai sunt investiţii, iar afară nu prea mai au curajul să se ducă, aşa că aleg şomajul. Mulţi încearcă să se angajeze, dar certificatul de absolvire a unui liceu, inclusiv tehnologic, nu valorează mare lucru pentru angajatori, ei caută abilităţi, pe care tinerii nu le deprind în şcoală. Statul ar trebui să-i sprijine cu stagii de practică sau ucenicie şi cu şcoli postliceale“, este de părere Vlaston.

Şi cei care oferă alternativa postlicealelor fără Bac sau a cursurilor de calificare în meseriile cerute pe piaţa muncii susţin mai degrabă măsurile active. „Ajutorul de şomaj încurajează contraperformanţa. Mulţi îl folosesc ca să se distreze“, a declarat ieri, la Adevărul Live, Gabriel Zorzini, directorul Colegiului UCECOM din Capitală.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”