Vaccinul împotriva hepatitei B, epuizat în toată ţara

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi semnale existau încă de anul trecut, autorităţile nu şi-au luat măsurile necesare pentru a preveni criza vaccinului împotriva hepatitei B, astăzi mii de bebeluşi fiind trimişi acasă fără a fi imunizaţi. Unifarm caută soluţii, încercând să aducă 70.000 de doze din străinătate.

Criza vaccinului împotriva hepatitei B s-a adâncit la început de an, proaspetele mămici apelând disperate la medicii pediatri şi la cei de familie în speranţa că aceştia pot face vaccinul pe care nu l-au obţinut în maternitate, la naştere. Însă şi aceştia dau din umeri, precizând că stocuri nu mai există nici în cabinete, nici în farmacii şi nici la producător. Acesta din urmă a sesizat deja Agenţia Naţională a Medicamentului, înştiinţându-i pe oficialii români că nu va mai aduce vaccin până în anul 2017. Între timp, părinţii şi-au îndreptat privirile spre Bulgaria şi Ungaria, ţări vecine în care serul împotriva hepatitei B se mai găseşte, însă tot cu dificultate.

„Se pierd copilaşi nevinovaţi pe drum, ceea ce este de neacceptat. Toţi cei implicaţi se joacă cu vieţile unor copii. Chiar dacă semnale că vaccinul nu se găseşte în doze insuficiente erau de anul trecut, de la începutul anului primim zilnic sesizări de la familii care vor să facă vaccinul şi nu-l găsesc”, a explicat Marinela Debu, preşedintele Asociaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România (APAH-RO), precizând că au mai existat sincope şi în anii precedenţi, dar nu la fel de grave ca aceasta.

Spitale mari şi maternităţi, fără vaccin

De pildă, unităţi sanitare mari din Capitală nu au la dispoziţie serul, iar mămicile care şi-au făcut toate analizele şi care nu suferă de hepatita B sunt sfătuite să aştepte două luni pentru ca micuţilor să li se administreze vaccinul hexavalent, eficient inclusiv împotriva hepatitei B. Problema, însă, e că şi serul hexavalent nu a mai ajuns în cabinete de la începutul acestui an, spune medicul de familie Daniela Ştefănescu.

„Am nou născuţi preluaţi şi nevaccinaţi şi le-am sfătuit pe mămici să fie înţelegătoare şi să mai aştepte. S-au făcut modificări în schema de vaccinare şi începem administrarea vaccinului hexavalent la o lună şi jumătate, deci mai repede. Dacă mama a fost investigată şi nu are virusul şi a fost urmărită sarcina, atunci nu sunt riscuri mari”, a completat doctorul.

Unifarm caută soluţii în străinătate

Copiii cei mai expuşi sunt cei care se nasc din mame purtătoare de virus B. În momentul în care s-a dat startul la vaccinarea bebeluşilor împotriva virusului hepatitic B, incidenţa bolii a scăzut de la 30% la sub 3%. Însă compania naţională Unifarm caută deja soluţii pentru a aduce, în primă instanţă, 70.000 de doze de vaccin.

„Căutăm peste tot un substitut al acestui vaccin, suntem deja în negocieri cu anumiţi producători, dar am observat o măsire semnificativă a preţurilor, atât pentru vaccinul împotriva hepatitei B cât şi în cazul celui hexavalent. Impresia noastră este că producătorul a făcut o microproducţie pentru a creşte preţurile. În primă fază, vrem să aducem 60.000 - 70.000 de doze, care să ajungă o lună, două, apoi vom încerca să suplimentăm la 500.000 de doze”, a declarat, pentru „Adevărul”, Adrian Ionel, şeful Unifarm, adăugând că Institutul Cantacuzino nu poate produce un astfel de ser.

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor