Vaccinarea copiilor între 5 şi 11 ani ar putea începe după jumătatea lunii ianuarie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Arhiva Adevărul

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a anunţat că vaccinarea copiilor cu vârste cuprinse între 5 şi 11 ani ar putea începe după jumătatea lunii ianuarie.

Valeriu Gheorghiţă a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că a fost optimizată platforma de programare şi a fost elaborată instrucţiunea care reglementează modul cum se va realiza vaccinarea la categoria de vârstă între 5 şi 11 ani. 

„Locaţiile în care se va derula campania de vaccinare pentru grupa de vârstă 5-11 ani sunt în cabinetele de vaccinare organizate în centrele de vaccinare atât din unităţi sanitare, cât şi din afara unităţilor sanitare, vorbim doar de centrele de vaccinare care folosesc vaccinul de compania Pfizer. De asemenea, se vor putea adresa pentru vaccinare şi în cabinetele pentru medicină de familie", a afirmat Valeriu Gheorghiţă. 

Potrivit recomandărilor Agenţiei Europene a Medicamentului, la copiii cu vârsta cuprinsă între 5 şi 11 ani doza de vaccin va fi mai mică decât cea utilizată la persoanele cu vârsta de 12 ani şi peste (10 micrograme faţă de 30 µg). Doza se va administra intramuscular, la fel ca şi pentru adulţi.

„Conform calendarului de livrare preconizat, foarte probabil că vom recepţiona doze de vaccin pediatric de la compania Pfizer în luna ianuarie, ca atare cel mai probabil în a doua parte a lunii ianuarie vom putea debuta campania de vaccinare adresată acestei grupe de vârstă”, a mai precizat Valeriu Gheorghiţă. 

El a menţionat că rata de acoperire vaccinală estimată pentru această categorie este de 20%, precizând că asta ar însemna un număr de 240.000 de copii. De asemenea, necesarul estimat de doze de vaccin pentru copiii între 5 şi 11 ani este la 550.000 pe an.

Agenţia Europeană a Medicamentului a aprobat utilizarea vaccinului COVID-19 de la Pfizer-BioNTech pentru copiii cu vârste cuprinse între cinci şi 11 ani la data de 25 noiembrie 2021.

Mai multe pentru tine:
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți