Vaccinare fără programare în toate spitalele Ministerului Apărării. Unde pot merge românii care vor să se imunizeze

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Apărării Naţionale, prin Direcţia medicală, extinde modalitatea de vaccinare, fără programare prealabilă în platforma electronică, în toate spitalele militare din ţară, începând de sâmbătă, 8 mai.

Astfel, persoanele cu vârste de peste 60 de ani care doresc să se vaccineze şi au documente de identitate valabile se vor putea prezenta, începând de sâmbătă, 8 mai, direct la centrele de vaccinare care funcţionează în cele 11 spitale militare ale Ministerului Apărării Naţionale, din Bucureşti, Braşov, Cluj, Constanţa, Craiova, Focşani, Galaţi, Iaşi, Piteşti, Sibiu şi Timişoara, pe tot parcursul intervalului orar de funcţionare.

Populaţia generală cu vârsta de până în 60 de ani care doreşte să se vaccineze fără programare, se va putea prezenta la aceleaşi centre, după ora 14.00 şi până la terminarea programului normal de lucru, în vederea administrării dozelor de vaccin.

Imunizarea efectivă şi timpul de aşteptare al persoanelor care nu sunt programate pot fi condiţionate de capacitatea centrului respectiv şi de numărul persoanelor programate prin platformă la vaccinare în acel centru, care vor avea prioritate. Suplimentar, în funcţie de capacitatea de vaccinare a centrului şi disponibilitatea dozelor de vaccin, vor fi eliberate bonuri de ordine celor care se prezintă direct la centrele de vaccinare.

Toate persoanele imunizate vor fi înregistrate direct în Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor (RENV) şi vor primi adeverinţa de vaccinare, conform procedurilor, a anunţat MApN.

În acelaşi timp, maratonul vaccinării continuă în centrele de vaccinare ale spitalelor militare din Braşov, Bucureşti, Cluj, Constanţa, Craiova, Iaşi şi Timişoara, până marţi, 11 mai, populaţia generală care doreşte să se vaccineze putându-se prezenta în aceste centre, la orice oră, fără o programare prealabilă.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie