UPDATE Florian Bodog şi Corina Creţu, discuţii despre banii europeni ce urmează a fi investiţi în studiul de fezabilitate pentru spitalele regionale şi Cantacuzino

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO, Facebook- Corina  Creţu

Comisarul european, Corina Creţu, şi ministrul Sănătăţii, Florin Bodog, s-au întâlnit, miercuri, la Bruxelles, unde au stabilit planul de realizare a proiectelor celor trei spitale regionale din Iaşi, Cluj şi Craiova. Studiul de fezabilitate va fi încheiat până în martie 2018. Mai mult, premierul a anunţat că şi Institutul Cantacuzino ar putea beneficia de o finanţare de 100 de milioane de euro.

Acestea urmează a fi realizate cu expertiza Băncii Europene de Investiţii şi a Băncii Mondiale, avându-se în vedere finalizarea studiului de fezabilitate până în martie 2018 şi depunerea proiectelor până în luna aprilie a aceluiaşi an“, a scris ministrul Sănătaţii Florian Bodog pe pagina sa de Facebook.

În cadrul întâlnirii s-a mai discutat şi despre cum pot fi folosite fondurile europene în vederea combaterii epidemiei de rujeolă.

 „România are la dispoziţie pentru Sănătate peste 320 de milioane de euro din fonduri europene, iar aceşti bani ar trebuie să fie utilizaţi cât mai eficient şi cât mai rapid. Aşa cum i-am transmis domnului ministru, îmi doresc accelerarea procesului de pregătire a investiţiilor în centrele socio-medicale, în conformitate cu angajamentul asumat în Strategia naţională de sănătate. Am discutat şi oportunitatea dezvoltării unor proiecte în domenii de mare necesitate, precum combaterea epidemiei de rujeolă, care din păcate a făcut atâtea victime în ultimele luni“, a explicat comisarul pe pagina sa de Facebook.

România beneficiază de o alocare de peste 22 de miliarde de euro în cadrul politicii de coeziune pentru perioada 2014–2020. În Programul Operaţional Regional, peste 320 de milioane de euro sunt dedicate investiţiilor în domeniul sănătăţii, jumătate din această sumă fiind alocată construcţiei celor 3 spitale regionale menţionate.

Fonduri pentru Institutul Cantacuzino

Premierul Mihai Tudose a anunţat, joi, că a discutat cu comisarul european Corina Creţu despre situaţia Institutului Cantacuzino şi există o soluţie de finanţare în valoare de 100 de milioane euro pentru dotarea din fonduri europene.„În urma întâlnirii pe care am avut-o la Bruxelles, împreună cu doamna comisar Corina Creţu am convenit asupra următoarelor etape privind construcţia celor trei spitale regionale, cu fonduri europene.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate