UPDATE 200 de sindicalişti de la Sanitas au pichetat marţi Ministerul Sănătăţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sindicaliştii de la Santias pichetează marţi Ministerul Sănătăţii FOTO Adevărul

Peste 200 de sindicalişti de la Sanitas au pichetat marţi Ministerul Sănătăţii, aceasta fiind cea de-a doua acţiune de protest înainte de mitingul anunţat pentru luna aprilie.

UPDATE Potrivit organizatorilor, protestul ar urma să aibă loc până la ora 13.00, iar joi sindicaliştii intenţionează să protesteze în faţa Ministerului Muncii, după ce, anterior, au protestat şi în faţa MInisterului de Finanţe. 

Sindicaliştii cer, printre altele, acordarea creşterilor salariale de la 1 martie 2018 pentru tot personalul din sănătate şi asistenţă socială şi renunţarea la plafonarea sporurilor la nivelul de 30% pe ordonator principal de credite.

Reprezentanţii confederaţiei sindicale au anunţat că în jurul datei de 25 aprilie va fi organizat un miting la care sunt aşteptaţi cel puţin 20.000 de oameni, iar după acest miting va urma greva generală.

Sindicaliştii cer acordarea creşterilor salariale de la 1 martie 2018 pentru tot personalul din sănătate şi asistenţă socială, renunţarea la plafonarea sporurilor la nivelul de 30% pe ordonator principal de credite, adoptarea Regulamentului de sporuri fără Anexa 10, negocierea şi încheierea Contractului colectiv de muncă la nivelul sectoarelor de activitate ”Sănătate” şi ”Asistenţă socială” şi recuperarea pierderilor de venituri cauzate de aplicarea noilor reglementări salariale de la 1 ianuarie 2018, respectiv de transferul contribuţiilor sociale în totalitate în sarcina angajatului. 

Mai multe pentru tine:
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume