Un turist a spart codul unui seif ce stătea încuiat de 40 de ani de la prima încercare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De-a lungul anilor, micul muzeu Vermilion Heritage din Alberta (Canada) a încercat prin toate mijloacele să spargă codul unui vechi seif ascuns în pivniţa sa, dar toţi, inclusiv experţii, au dat greş. Astfel că muzeul a transformat situaţia într-un joc distractiv: vizitatorii au fost invitaţi să-şi încerce mâna şi să dibuiască codul.

Muzeul a chemat în ajutor fierari, a luat legătura cu producătorul seifului, a vorbit cu foşti angajaţi şi în final a găsit o soluţie, renunţând la o izbândă imediată: şi-a provocat vizitatorii să spargă codul.

Ceea ce n-au reuşit experţii a izbutit în urmă cu o lună un vizitator; mai mult, el i-a dat de cap de la prima încercare, spre surpriza tuturor de faţă.

Stephen Mills din Alberta se afla într-un camping cu soţia, cei doi copii şi socrul său.

„Voiam să vedem ce ne poate oferi această comunitate”, a spus Mills. „De fapt muzeul era închis în ziua când am ajuns aici, însă am reuşit să dăm de unul dintre voluntari, Tom Kibblewhite, care l-a deschis special pentru noi şi ne-a condus înăuntru”.

După un tur al clădirii, voluntarul a trecut la pivniţă şi la obiectele aflate acolo, inclusiv seiful misterios.

Acesta a aparţinut hotelului Brunswick din oraş care şi-a deschis uşile la începutul secolului XX, a spus voluntarul cu pricina. Hotelul a fost închis în anii 70, şi odată cu el a fost încuiat şi seiful , iar de atunci nici n-a mai fost deschis.

FOTO CHRIS STEAD via CNN

„Era un fel de capsulă a timpului, nimeni nu avea habar de ce s-ar putea găsi înăuntru, a spus Mills.

În faţa provocării, el a abordat lucrurile în felul următor: şi-a lipit urechea de seif „aşa cum vedem în filme”, iar apoi „M-am uitat la cifru şi am observat că numerele erau între 0 şi 60. Aşa că m-am gândit la seria 20-40-60. Am format apoi o anumită combinaţie, 3, 2, 1, am încercat mânerul …şi s-a deschis!”.

„A fost ghicire pură. Am fost complet uluit. M-am dat înapoi şi m-am gândit: cumpăr un bilet de loterie în seara asta!”, a spus el.

Conţinutul seifului a fost însă unul destul de dezamăgitor. „Din păcate înăuntru era cu totul altceva decât ne închipuiserăm. „Nişte documente, cecuri vechi, un carneţel al unei chelneriţe şi o chitanţă emisă de hotel; atâta tot”, a spus el. Documentele erau din 1977, respectiv 1978.

Cu toate acestea, încercarea norocoasă a stârnit entuzismul tuturor. „Copiii mei strigau întruna: am spart codul. Am spart codul!”, a povestit el.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist