Un tânăr din Olt, care a călătorit cu italianul infectat cu coronavirus, a umblat timp de două zile prin Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conform autorităţilor din Olt, tânărul a fost în cursa Craiova-Bologna de pe data de 22 februarie, în care se afla şi italianul, în vârstă de 71 de ani, acesta având un loc aflat în apropierea bărbatului infectat cu coronavirus.

Marinela Madan, medic epidemiolog la DSP Olt a declarat că abia joi a aflat că tânărul se afla pe lista celor 22 de pasageri care ar fi trebuit să fie în carantină, atunci când un jurnalist a anunţat la televiziune că bărbatul poate fi o "persoană cu risc", relatează Mediafax. 

Conform declaraţiilor făcute de medicul epidemiolog, tânărul a fost căutat abia joi după amiază, atunci când autorităţile au aflat că a fost cazat în Bucureşti, timp de două zile. 

"Am ajuns la domiciliu. Prin bunăvoinţa unor vecini am obţinut un număr de România şi l-am contactat pe domnul. Aşa am aflat că el este din 25 februarie în Bucureşti. Noi ne pregătiserăm cu izoletă, să-i recoltăm probe, să-l ducem în zona de carantină şi am constatat că nu a revenit pe raza judeţului", a declarat Marinela Madan.

Cei 44 de pasageri care au călătorit în acelaşi avion cu italianul infectat cu coronavirus şi care au stat în apropierea acestuia au fost identificaţi de autorităţi încă de pe data de 25 februarie. Conform directorului DSP Dolj, în această situaţie, pasagerul care s-a plimbat prin Bucureşti timp de două zile fără să fie testat, ar fi scăpat dintr-o "eroare de transmitere".

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Tragedia care i-a marcat viața lui Horia Moculescu. A avut un fiu care a murit la 31 de ani. Mariana Moculescu, confesiuni dureroase: „Nu mai răspundea la telefon”
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Imagini impresionante cu Kate Middleton în lacrimi! Sobră, Prințesa de Wales a onorat o tradiție specială
Black Friday la Flanco: Top oferte la soundbar-uri, sisteme audio și boxe portabile
A murit Horia Moculescu! Mesajul cutremurător transmis de fiica celebrului compozitor: „Mă sufocă și mă strânge lumea, tată! Nu pot să respir. Nu știu să trăiesc.”
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană