Un rus este dispus să-şi taie capul în numele ştiinţei. Primul transplant de cap uman din lume „ar putea fi mai rău decât moartea însăşi”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Procedura de transplantare a capului uman ar dura 36 de ore, estimează italian Sergio Canavero FOTO Shutterstock

Un rus de 30 de ani a anunţat că se oferă voluntar pentru primul transplant de cap uman din lume. Intervenţia presupune, pur şi simplu, tăierea capului şi transplantarea lui la corpul unei alte persoane. Anunţul vine după ce doctorul italian Sergio Canavero a publicat un articol pe această temă într-o revistă ştiinţifică, în care susţine că a elaborat o tehnică chirurgicală pentru această procedură.

Chirurgul italian va prezenta cercetarea sa în cadrul conferinţei American Academy of Neurological and Orthopaedic Surgeons (AANOS), care se va desfăşura în SUA, în luna iunie şi unde speră să strângă o echipă de chirurgi care îi împărtăşesc visul de a realiza un astfel de transplant, scrie The Independent.

Deşi proiectul este privit de comunitatea medicală ca o nebunie, acum doctorul are şi un voluntar dispus să îşi taie capul în numele ştiinţei, în cadrul unei proceduri care se estimează că ar putea dura 36 de ore şi care ar necesita o echipă de 150 de doctori specialişti şi asistente.

Deoarece suferă de sindromul Werdnig-Hoffman, o boală care presupune degenerarea rapidă a muşchilor şi în final paralizia totală şi moartea, rusul voluntar este dispus să rişte totul pentru o nouă şansă la viaţă. Specialiştii susţin însă că soarta sa după transplant ar putea fi mai grea ca moartea însăşi.

„Nu aş dori aşa ceva nimănui şi nu aş lăsa pe nimeni să-mi facă aşa ceva. Există lucruri mai rele ca moartea”, susţine doctorul Hunt Batjer, preşedintele Asociaţiei Americane a Neurochirurgilor.

Pe lângă faptul că trupul ar putea respinge capul lui Valery Spironov, ceea ce ar presupune o moarte rapidă şi dureroasă, există şi scenarii mai negre.

Bărbatul ar putea supravieţui şi s-ar putea confrunta cu un nivel de nebunie nemaintâlnit până acum, în cazul în care creierul nu va face faţă infrastructurii nervoase şi chimice diferite a noului corp, susţine Arthur Caplan, director de etică medicală, în cadrul New York University’s Langone Medical Centre.

O operaţie similară a fost realizată acum 45 de ani pe o maimuţă care a trăit doar opt zile deoarece corpul a respins noul cap. Maimuţa nu putea respira şi nu se putea mişca deoarece conexiunile coloanei vertebrale nu au putut fi refăcute corespunzător.

Cu toate acestea, doctorul Sergio Canavero speră să poată susţine intervenţia în anul 2017.

Dr. Sergio Canavero îşi susţine proiectul în cadrul unei conferinţe TEDx:

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”