Un posibil nou caz „Beuran” la Spitalul din Târgu Mureş sesizat de deputatul Emanuel Ungureanu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputatul USR Emanuel Ungureanu a sesizat, marţi, un posibil nou caz de malpraxis, pe care l-a denumit „Beuran 2”, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş.

Potrivit acestuia, o doctoriţă ar fi efectuat ilegal o serie de proceduri medicale nefiind angajata spitalului, iar un pacient al acesteia ar fi decedat în condiţii suspecte, în timp ce conducerea unităţii susţine că în perioada menţionată acest doctor a avut încheiat contract de gărzi ca medic specialist gastroenterolog cu SCJU, arată Agerpres

Deputatul USR susţine, pe pagina sa de Facebook, că activitatea Clinicii de Gastroenterologie SCJU Mureş ar fi a fost grav perturbată de la începutul anului 2019 prin introducerea „ilegală” în această clinică, de către şefa secţiei, a unui medic care nu s-ar fi aflat în relaţie contractuală cu unitatea spitalicească şi care folosea parafa şefei clinicii.

Această nouă doctoriţă, susţine deputatul, ar fi efectuat "sute de intervenţii ilegale", având acces la materialele consumabile din inventarul spitalului şi la decontările Casei de Asigurări de Sănătate pe spitalizările de zi, în timp ce accesul medicilor angajaţi legal în Clinica de Gastroenterologie să efectueze explorări endoscopice ar fi fost restrâns.

În plus, susţine deputatul, doctoriţa ar fi periclitat activitatea de instruire a rezidenţilor, prin limitarea accesului la endoscopiile pe care aceştia sunt obligaţi prin curriculă să le presteze pentru a primi statutul de medic specialist.

Deputatul a invocat şi un posibil caz de malpraxis, care a dus la decesul unui pacient din Gheorgheni, a cărui stare s-a agravat imediat după externare, după ce a fost supus unei intervenţii de către noua doctoriţă şi că după revenirea acestuia în clinică, unde a şi decedat, recomandarea şefei clinicii a fost aceea de scutire de necropsie.

"Pacientul a fost externat în data de 23.09.2019, pentru a reveni în condiţii de urgenţă în UPU Mureş cu efracţia varicelor ligaturate, cu o sângerare masivă, într-o stare clinică extrem de gravă, medicii din UPU şi medicul de gardă al Clinicii Gastroenterologie nemaiputând salva viaţa pacientului care decedează prin exsangvinare în 4 ore de la prezentarea în serviciul de resuscitare al UPU. În decursul acestor 4 ore pacientului i s-a efectuat internarea pe secţia gastroenterologie, pentru decontarea consumabilelor, sângelui, medicaţiei primite şi a manevrelor terapeutice efectuate. La întocmirea actelor de externare ale defunctului, pentru tăinuirea circumstanţelor decesului, contrar prevederilor legale, s-a cerut de către profesor Simiona Băţagă scutirea de necropsie şi mai grav, nu a fost transferat pacientul decedat serviciului de Medicină Legală, conform legii, moartea domnului G.M.F. survenind ca o complicaţie a unei manevre medicale şi la sub 24 de ore de la internarea în spital! Circumstanţele decesului au fost tăinuite atât faţă de conducerea spitalului cât şi Serviciului de Anatomie Patologică al spitalului, care au semnat scutirea de necropsie şi eliberarea trupului neînsufleţit al domnului G. M. F. familiei fără efectuarea acesteia. Familiei nu i s-a prezentat situaţia reală, adică faptul că domnul G. M. F. a decedat ca urmare a unei manevre terapeutice efectuate de către o persoană care nu avea dreptul să o efectueze, nici de obligaţia spitalului de a solicita efectuarea necropsiei medico-legale, astfel că şi familia a fost de acord cu scutirea pacientului de necropsie", a precizat deputatul.

Emanuel Ungureanu susţine că faptele descrise au "un vădit caracter penal" şi că, săptămâna viitoare, va depune o sesizare la DNA Mureş împotriva şefei de secţie a Clinicii de Gastroentorologie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Mureş şi a doctoriţei protejate de aceasta.

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş a anunţat, marţi, că doctoriţa avea un contract cu unitatea sanitară şi că a demarat o anchetă internă cu privire la cazul semnalat de deputatul USR.

"Urmare a informaţiilor apărute în spaţiul public referitoare la activitatea din Secţia Clinică Gastroenterologie a Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş a doamnei dr. Pantea Monica, facem următoarele precizări: În perioada menţionată, doamna dr. Monica Pantea a avut încheiat contract de gărzi ca medic specialist gastroenterologie cu Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş. De asemenea, în această dimineaţă, conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş a demarat o anchetă administrativă pentru a vedea circumstanţele în care s-a produs evenimentul descris de domnul deputat Ungureanu. În momentul în care vom avea concluziile acestei anchete, vom informa Ministerul Sănătăţii", a precizat SCJU Târgu Mureş, într-un comunicat de presă. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”