Un număr de 20 de ambasade din Bucureşti sprijină GayFest 2015

0
Publicat:
Ultima actualizare:

20 de ambasade şi reprezentanţa Comisiei Europene arată că susţin dreptul persoanelor LGBT de a manifesta în mod paşnic şi legal, pentru a atrage atenţia asupra problemelor specifice cu care se confruntă aceste comunităţi.

O declaraţie comună a fost semnată de Reprezentanţa Comisiei Europene şi de reprezentaţii diplomatici ai Australiei, Austriei, Canada, Cehiei, Danemarcei, Elveţiei, Finlandei, Franţei, Germaniei, Italiei, Israelului, Marii Britanii, Norvegiei, Olandei, Poloniei, Portugaliei, Spaniei, SUA, Suediei şi Ungariei, în care se arată că guvernele acestor ţări încearcă să combată actele de discriminare directă sau indirectă cu care se confruntă comunitatea LGBT (lesbian, gay, bisexual, transgender şi intersex), potrivit Europa FM.

În declaraţia comună se precizează că trebuie respectate drepturile omului – inclusiv justiţia, egalitatea, umanitatea, respectul şi libertatea de expresie – şi statul de drept, care alcătuiesc fundaţia pe care se sprijină ţările democratice.

Oricine, inclusiv persoanele din comunitatea LGBTI, trebuie să se poată bucura de drepturile şi libertăţile prevăzute pentru cetăţenii tuturor naţiunilor, se mai spune în declaraţia celor 21 de reprezentanţi diplomatici.

În perioada 17 - 23 mai, Bucureştiul găzduieşte evenimente dedicate comunităţii LGBT şi celor care vor să afle mai multe despre cultura şi viaţa LGBT în România. Săptamâna dedicată comunităţii LGBT se va încheia cu Marşul Diversităţii.

Mai multe pentru tine:
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea