Un fermier din Jamaica a decis să pună alarme antifurt caprelor sale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un fermier jamaican din Saint Catherine a anunţat că plănuieşte să pună caprelor sale alarme antifurt, pentru a se asigura că acestea nu vor fi luate de grupurile infracţionale care se ocupă cu furtul animalelor.

Furturile din ce în ce mai dese din zona sa l-au adus la disperare pe fermierul Christopher Clarke care a declarat pentru „Jamaica Observer” că este „disperat în prezent” după ce a încercat mai multe moduri prin care poate preveni dispariţia caprelor sale.

Clarke nu a vrut să dea detalii asupra modului în care va instala alarmele deoarece nu doreşte ca cei implicaţi în furturi să afle şi să încerce să „învingă mecanismul său”.

Fermierii locali susţin că 18 capre au fost furate din mai multe gospodării, numai în ultima săptămână. Aceştia suspectează că persoanele care au furat animalele fac parte dintr-o mare reţea infracţională. Cel mai recent furt a avut loc vineri, când şase capre au dispărut subit.

„Bazându-ne pe ceea ce am observat, infractorii par bine organizaţi şi sunt ajutaţi de oameni din comunitatea noastră”, a declarat un fermier local, Ian Leng, citat de „Jamaica Observer”.

Nu este pentru prima dată când un fermier din Saint Catherine ia măsuri neobişnuite pentru a preveni furturile. La începutul acestui an, o femeie având drept ocupaţie creşterea bananelor a vopsit fructele în roşu pentru a opri hoţii.

Mai multe pentru tine:
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Destinul tragic al prințesei Ioana Cantacuzino și vila „23 August” din Călimănești. Castelul a ajuns o ruină istorică
Oana Ioniță, moment de sinceritate. Cine e bărbatul căsătorit din showbiz pe care îl admiră: „Îmi plac oamenii frumoși”
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%