Un cuplu din Marea Britanie a fost „pedepsit” cu 100 de lire pentru o recenzie negativă dată unui hotel

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce au scris o recenzie negativă despre hotelul în care au fost cazaţi, un cuplu din Marea Britanie a observat că i s-au reţinut în plus suma de 100 de lire, o „amendă” pentru critica lor, scrie BBC.

Tony şi Jan Jenkinson, un cuplu din oraşul britanic Whitehaven, au petrecut o noapte la hotelul Blackpool's Broadway Hotel, din Albion. Deoarece nu au fost impresionaţi de cazare, cei doi au scris pe site-ul Trip Advisor că s-au confruntat cu mirosuri de mucegai în cameră, iar hotelul este mai degrabă o „colibă”.

La scurt timp după acest moment, cei doi au observat că lipsesc din conturile lor suma de 100 de lire, personalul hotelului spunându-le că este în politica lor să perceapă un comision asupra recenziilor negative.

„Camera a fost murdară şi mirosea a mucegai. De asemenea, duşul a fost murdar, iar soţia mea nici nu s-a putut spăla pe cap din această cauză. A fost mai mult decât o glumă proastă. Dimineaţă, când am vrut să luăm micul dejun, personalul se juca mai degrabă cu telefoanele mobile decât să organizeze masa”, a declarat Tony Jenkinson, un fost şofer auto, în vârstă de 63 de ani.

Cuplul a decis să se cazeze la acest hotel deoarece era singurul din zonă care avea parc auto. Pentru o cameră dublă, cei doi au platit suma de 36 de lire sterline.

De asemenea, cei doi britanici au cerut companiei hoteliere să le restituie suma reţinută în afara serviciilor furnizate.

În prezent, hotelul este anchetat de autorităţile din Marea Britanie pentru încălcarea reglementărilor privind practicile comerciale neloiale.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Doliu în muzica românească. Basistul trupei Holograf, Iulian Mugurel Vrabete, a murit înainte cu câteva zile de concertul „Am rămas doar noi”
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Doi „dependenți de sex în serie”! Cine era „cel mai pervers în dormitor” - Andrew sau Epstein? Practicile sexuale ale unuia puteau fi fatale
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Zodiile care încep luna aprilie cu dreptul. Au noroc cu carul și dorințele li se împlinesc una câte una
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Holograf a dezvăluit cauza morții lui Mugurel Vrabete. Motivul pentru care basistul trupei a încetat din viață: „Vine o zi… Și astăzi a venit o zi dureroasă”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne