Un complet de trei judecători al ÎCCJ va decide asupa contestaţiei privind legalitatea rechizitoriului în cazul Revoluţiei

0
Publicat:

Un complet de trei judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) se va pronunţa asupa contestaţiei privind legalitatea rechizitoriului în cazul Revoluţiei, ca urmare a opiniilor divergente ale celor doi judecători din completul desemnat cu soluţionarea acţiunii lui Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu şi Iosif Rus.

Înalta Curte de Casație și Justiție

În 25 octombrie 2023, Curtea de Apel Bucureşti „a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr.11/P/2014 din data de 29 iulie 2022 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Parchetelor Militare, privind pe inculpaţii:  Iliescu Ion, fost preşedinte al României, pentru săvârşirea infracţiunilor contra umanităţii, Voiculescu Voican Gelu, fost viceprim-ministru al Guvernului României, pentru săvârşirea infracţiunilor contra umanităţii, gl. (rtr.) Rus Iosif, fost comandant al Aviaţiei Militare, pentru săvârşirea infracţiunilor contra umanităţii (...)”.

Acuzaţii au contestat soluţia la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dosarul fiind repartizat unui complet de doi judecători, potrivit art. 53, alin. (1), lit. b) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a ÎCCJ.

Judecarea cauzei în complet de divergență

În 8 martie 2024, completul ÎCCJ a rămas să se pronunţe asupra contestaţiei celor trei inculpaţi.

După trei amânări, miercuri, 15 mai 2024, în şedinţa camerei de consiliu a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a decis definitiv „repunerea cauzei pe rol în vederea judecării acesteia în complet de divergenţă”.

Conform art. 354, alin. (5) Cod procedură penală, în situaţia în care, în cadrul completului de judecată, nu se poate întruni majoritatea ori unanimitatea, judecarea cauzei se reia în complet de divergenţă.  Astfel, completul va fi compus din trei judecători.

Fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul vicepremier Gelu Voican Voiculescu şi fostul şef al Aviaţiei Militare Iosif Rus au fost trimişi în judecată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul Revoluţiei, pentru crime împotriva umanităţii.

Iliescu este acuzat că şi-a asumat, în intervalul 22-30 decembrie 1989, operaţiunea sistematică de inducere în eroare a opiniei publice exercitată de cadrele militare cu funcţii de conducere ale MApN.

„Aceste fapte au avut drept consecinţe generarea şi amplificarea psihozei generalizate a terorismului, psihoză cauzatoare de numeroase situaţii de foc fratricid generalizat şi astfel, în intervalul 22-30 decembrie 1989, au survenit 857 decese, 2382 răniri de persoane, 585 privări grave de libertate cu încălcarea regulilor generale de drept internaţional şi 409 cazuri de suferinţe mari", afirmau procurorii.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate