Un bărbat din Malawi a construit un elicopter din materiale în valoare de 350 de dolari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat de 45 de ani din Malawi a devenit una dintre cele mai cunoscute persoane din ţara est-africană, după ce a pornit într-un proiect inedit: a început să-şi construiască un elicopter în propriul garaj, utilizând materiale în valoare totală de 350 de dolari, relatează AFP.

Garajul lui Felix Kambwiri din micuţa localitate Gobede, situată la 90 de kilometri nord de capitala Lilongwe, a devenit o atracţie naţională pe măsură ce s-a răspândit vestea aparatului de zbor pe care îl proiectează. 

Deşi arată mai mult ca o machetă la scară reală, Kambwiri a făcut un test pentru reporterii AFP cu scopul de a demonstra că partea mecanică funcţionează: un motor de motocicletă de 125 de cm3 este suficient pentru a porni elicea.

Până şi acest aspect este impresionant luând în calcul că totalul plătit de Kambwiri – un sudor care a abandonat şcoala la 16 ani – pe materiale este de doar 350 de dolari, din care 100 au fost cheltuiţi pe motor. Performanţa este impresionantă având în vedere că majoritatea elicopterelor ating costuri de construcţie de ordinul milioanelor de dolari. 

Kambwiri vrea însă să demonstreze că aparatul nu este doar un moft personal şi că se poate ridica de la sol, chiar şi dacă pentru o perioadă scurtă. „Aş vrea să zbor chiar şi  dacă pentru doar cinci minute pentru a arăta că sunt serios în privinţa asta şi că nu este o glumă. Elicopterul acesta poate zbura” a declarat el pentru AFP.

Malawianul a pus proiectul pe seama unei pasiuni din copilărie pentru aviaţie, pornită atunci când l-a văzut pe fostul preşedinte Hastings Kamuzu Banda utilizând un elicopter pentru campania sa electorală şi pentru a ajunge în localităţi greu accesibile. Adăugând la lista de realizări spectaculoase ale proiectului este şi faptul că aparatul a fost proiectat luând ca reper, în mare, elicopterele din filme, deoarece sudorul de 45 de ani nu a avut acces la un elicopter adevărat sau la un manual de construcţie.

Cu toate acestea, Kambwiri mai are un drum lung în faţă pentru a putea să-şi testeze prototipul, deoarece are nevoie de acordul autorităţilor aviatice civile pentru a putea decola de la sol.

„Poliţia a vizitat garajul în mod regulat pentru a monitoriza progresul aparatului şi a se asigura că nu am decolat fără permisiune. Pot să înţeleg grija lor pentru siguranţa mea şi a eventualilor spectatori atunci când voi testa elicopterul. Voi aştepta până voi fi pregătit; nu pot risca un accident” a precizat malawianul, care speră să poată testa aparatul cel mai devreme în iunie.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile