Un acord de cooperare în domeniul Sănătăţii ar putea fi încheiat între România şi Oman

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Propunerea ministrului Sănătăţii, Sorina Pintea, de a încheia un acord de cooperare cu omologul său din Oman, a fost agreată, transmite un comunicat al instituţiei. Acordul ar viza cooperarea şi schimbul de experienţă în domeniul pregătirii profesionale a cadrelor medicale şi al aprovizionării cu medicamente.

Potrivit sursei citate, ministrul Sănătăţii a avut o întâlnire cu omologul său din Oman, doctorul Ahmed Mohammed Al- Saidi.

De asemenea, în colaborarea dintre cele două ţări va fi prevăzut şi schimbul de experienţă în unele discipline medicale precum cardiologie şi diabet, transmite comunicatul.

Documentul citat arată că Pintea a vizitat şi două instituţii medicale: Royal Hospital Muscat şi un Centru de medicină primară, sănătatea mamei şi copilului.

„Din dorinţa de a îmbunătăţi sistemul sanitar din România, consider că e extrem de utilă colaborarea cu ţări în care există sisteme performante. În viitor, colaborarea cu Sultanatul Oman în domeniul sănătăţii va aduce beneficii sistemului de sănătate din România”, transmite Sorina Pintea. 

Mai multe pentru tine:
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort