Trista poveste a Angelicăi, o româncă prostituată la Amsterdam: „Mă tratau ca pe un gunoi. Un client chiar a urinat pe mine“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Philip Ide

Seara, în faimosul Cartier Roşu din Amsterdam, tinerii se uită cu încredere către unul dintre geamurile înalte. Într-o lumină roşie ciudată stau trei fete care poartă doar lenjerie intimă de dantelă.

Una se joacă nonşalant cu telefonul, nebăgând în seamă atenţia bărbaţilor din faţa geamului, alta se rujează şi a treia se leagănă uşor dintr-o parte într-alta, privind afară cu un zâmbet înţepenit.

Tinerii sunt britanici, cel mai probabil. Vin aici în grupuri, în vacanţe sau pentru petreceri ale burlacilor, ca să se uite la vitrinele bordelurilor din oraş şi să se bucure de turismul sexual.

Unii le răspund femeilor care-i îmbie, cu siguranţă încurajaţi de faptul că acesta este Cartierul Roşu De Wallen, cel mai cunoscut cartier de prostituţie din Europa, unde aceasta nu numai că este tolerată, dar este şi legală şi se acceptă chiar plata cu cardul. Femeile pot câştiga până la 350 de lire sterline într-o zi mai aglomerată.

Poate că şi din această cauză, mitul prostituatei fericite s-a dezvoltat şi a întrecut cu mult limitele adevărului.

După cum a descoperit ziarul The Mail on Sunday, realitatea este mult mai întunecată şi mai periculoasă.

Zeci de procese din tribunalele olandeze, ce judecă traficul de persoane, au scos la iveală un adevăr îngrozitor: multe dintre fetele zâmbitoare din vitrine au fost aduse în Amsterdam din estul Europei de către proxeneţi care le-au abuzat şi le-au bătut.

În Olanda, din ce în ce mai mulţi politicieni s-au întors împotriva prostituţiei, susţinând că reprezintă un  „viol comercializat” şi nimic mai mult.

Datorită unei noi legi ce va intra în vigoare anul care vine, actul sexual cu o prostituată ce este sau se bănuieşte a fi victimă a traficului de carne vie va fi pedepsit cu ani buni de închisoare.

Angelica, o tânără româncă ce a petrecut 5 ani de coşmar în bordelurile din Amsterdam 

Fata a povestit pentru Daily Mail cum s-a transformat dintr-o adolescentă deşteaptă şi ambiţioasă într-o femeie de 22 de ani chinuită şi distrusă.

Angelica a fost amăgită de iubitul ei să meargă la Londra, pe vremea când avea doar 17 ani. Acesta îi promisese un job bine plătit ca hair stilist. Fără să bănuiască, fata a fost vândută şi folosită ca o bucată de carne. „Când am văzut toate bordelurile cu fete în vitrine, am început să plâng. Am plâns în hohote, pentru că arătau groaznic şi ştiam că asta mă aştepta şi pe mine“, le-a mărturisit ea ziariştilor de la Daily Mail.

Traficanţii i-au spus că le datorează 27.000 de lire sterline, amăgind-o cu faptul că aceasta era suma cu care familia ei a acceptat să tacă şi să nu-i declare dispariţia, minciună menită să o demoralizeze şi să o descurajeze pe adolescentă.

Câştigul zilnic de 350 de lire sterline ajungea la proxenetul ei, care-i dădea doar 9 euro pentru mâncare. Individul o viola şi o bătea repetat.

Clienţii plăteau 35 de lire pentru sex normal sau 90 de lire pentru sex fără prezervativ. Angelica a fost tăiată pe faţă cu un cuţit de către un bărbat care o exploata, în momentul în care a încercat să refuze dorinţa unui client de a întreţine relaţii sexuale neprotejate.

Treptat, ideea că propriul trup nu-i mai aparţinea s-a insinuat în mintea fetei. „ Proxeneţii îmi spuneau că e legal şi că pot să-mi facă ce vor, pentru că poliţia e de partea lor, nu a mea.”

Dintre clienţi, cei mai răi erau britanicii: „Mă tratau ca pe un gunoi. Unul chiar a urinat pe mine şi râdea în timp ce făcea asta. Mereu erau beţi. Îmi făceau rău.”

Drept mijloc de a comunica cu peştii, i s-a dat un telefon mobil rudimentar.

Avea un program de 12 ore pe zi şi câteodată dormea chiar în bordel, în cazul în care vreun client voia un serviciu sexual la prima oră a dimineţii.

În cele din urmă, fata a reuşit să spună cuiva calvarul prin care trecea şi după ce a fost alertată poliţia, Angelica a fost dusă la un adăpost din afara oraşului.

Deşi a reuşit să scape, perioada de 5 ani ca prostituată a lăsat urme adânci în fizicul şi psihicul tinerei. Aceasta a contractat o boală venerică, a fost forţată să facă un avort şi multă vreme propria familie nu a comunicat cu ea, crezând că a ales această viaţă de bunăvoie.

Angelica a revenit în România şi a reluat relaţia cu familia ei. „Acum înţeleg că am fost traficată, atunci nici nu cunoşteam acest cuvânt. Problema e că odată ce am ajuns la bordel, toată lumea trecea pe lângă vitrina mea zâmbind şi făcându-mi cu mâna, inclusiv unii dintre poliţişti, pentru că totul era perfect legal.”

Problema Districtului Roşu şi a traficului de carne vie este dezbătută pe larg în Olanda, atât în mediul politic, cât şi în societate, în timp ce în Marea Britanie modelul de turism sexual din Amsterdam este foarte apreciat. Aici, acesta este concentrat în câteva zone, considerate neoficial a fi cartiere roşii, una dintre ele aflându-se în oraşul Holbeck.

Mai multe pentru tine:
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”